Simon, care a fost numit Petru

Când au fost chemaţi el şi fratele său

Mă aflam pe malul Lacului Galileii când L-am văzut pentru prima oară pe Iisus, Domnul şi Stăpânul meu.

Fratele meu Andrei era cu mine şi împreună aruncam năvodul în ape.

Apele erau tulburate de valuri mari şi noi prinseserăm foarte puţin peşte. Şi aveam inimile cătrănite.

Deodată, Iisus a apărut aproape de noi, de parcă ar fi căpătat formă în chiar acea clipă, pentru că noi nu îl văzusem apropiindu-se.

El ne-a strigat pe nume, spunând: „De mă veţi urma, vă voi duce la un golfuleţ unde este belşug de peşte.”

Şi când i-am privit faţa, năvodul mi-a scăpat din mâini, pentru că m-am simţit pârjolit de o flacără lăuntrică şi L-am recunoscut pe El.

Iar fratele meu Andrei a glăsuit: „Ştim toate golfuleţele de pe acest ţărm şi mai ştim că într-o zi vântoasă ca aceasta peştii caută adăpost în adânc, unde năvoadele noastre nu ajung.”

Şi Iisus i-a răspuns: „Urmaţi-mă până la ţărmurile unei mări mai întinse. Vă voi face pescari de oameni. Iar năvoadele voastre nu vor fi niciodată goale.”

Şi noi ne-am lăsat barca şi năvodul, şi L-am urmat.

Eu am fost atras de o putere nevăzută, care îl însoţea oriunde mergea.

Am mers în apropierea Lui, cu sufletul la gură şi cuprins de mirare, iar fratele meu Andrei a păşit în urma noastră, uimit şi neştiind ce să creadă.

Şi cum păşeam pe nisip, mi-am făcut curaj şi I-am zis: „Doamne, eu şi fratele meu Te vom urma, şi încotro vei păşi Tu, tot într-acolo vom merge şi noi. Dar dacă voieşti să vii acasă la noi în noaptea aceasta, noi ne vom simţi cinstiţi din cale afară. Casa noastră nu este mare şi tavanul nu este înalt, şi nu-Ţi putem oferi decât o masă sărăcăcioasă. Dar dacă Te vei adăposti în bordeiul nostru, el va fi pentru noi ca un palat. Şi de vei voi să împărţi pâinea cu noi, în tovărăşia Ta ne vom simţi pizmuiţi de toţi prinţii pământului.”

Iar El a zis: „Da, voi fi oaspetele vostru în această noapte.”

Şi inima mea s-a umplut de bucurie. Şi am mers tăcuţi în urma Lui, până când am ajuns la casa noastră.

Şi când am ajuns în pragul ei, Iisus a zis: „Pacea să pogoare asupra acestei case şi asupra celor care locuiesc într-însa.”

După aceea a intrat, iar noi L-am urmat.

Soaţa mea şi mama ei, şi fiica mea au venit dinaintea Lui şi I s-au închinat; apoi au îngenuncheat în faţa Lui şi au sărutat mâneca straiului Său.

Ele erau uimite că El, cel ales şi iubit, venise să ne fie oaspete; pentru că îl văzuseră deja lângă apa Iordanului, când Ioan Botezătorul îl vestise dinaintea poporului.

Şi îndată, soaţa mea şi mama ei au început să pregătească masa de seară.

Fratele meu Andrei era un bărbat sfios, dar credinţa lui în Iisus era mai profundă decât a mea.

Iar fiica mea, care atunci nu avea decât doisprezece ani, a rămas lângă El şi s-a agăţat de straiul Lui, de parcă s-ar fi temut că El ne va părăsi şi va dispărea iarăşi în noapte. S-a agăţat de El ca o mioară rătăcită, care şi-a regăsit păstorul.

Apoi ne-am aşezat la masă, iar El a frânt pâinea şi a turnat din vin; apoi S-a întors către noi, zicând: „Prieteni, cinstiţi-Mă acum împărţind această hrană cu Mine, tot astfel cum Tatăl ne-a cinstit dându-ne-o nouă.

El a rostit aceste vorbe înainte de a lua vreo îmbucătură, pentru că voia să respecte un obicei vechi, care spunea că oaspetele de onoare devine gazdă.

Şi cum stăteam cu El în jurul mesei, ne-am simţit de parcă am fi şezut la un ospăţ al marelui rege.

Fiica mea Petronela, care era mică şi neştiutoare, a privit la chipul Lui şi a urmări mişcarea mâinilor Lui. Şi am văzut o pânză de lacrimi în ochii ei.

Când El s-a ridicat de la masă, L-am urmat şi ne-am aşezat în jurul Lui, sub un umbrar de viţă.

Iar El ne-a vorbit şi noi L-am ascultat, iar inimile noastre s-au zbătut în piepturi ca tot atâtea păsări.

Ne-a vorbit despre a doua naştere a omului şi despre deschiderea porţilor raiului; şi despre îngeri pogorând şi aducând pacea şi buna învoială către toţi oamenii, şi despre îngerii ce urcă la tron ducând dorurile oamenilor către Domnul Dumnezeu.

Apoi El S-a uitat în ochii mei şi a privit în străfundurile inimii mele. Şi a zis: „V-am ales, pe tine şi pe fratele tău, şi trebuie să veniţi cu Mine. Ati trudit si

1 y y aţi fost împovăraţi. Acum vă voi oferi odihna. Luaţi-Mi jugul şi învăţaţi de la Mine, fiindcă în inima Mea sălăşluieşte pacea, iar sufletul vostru va găsi bogăţie şi o nouă casă.”

După ce El ne-a vorbit astfel, eu şi fratele meu ne-am ridicat în picioare dinaintea Lui şi eu I-am zis: „Stăpâne, Te vom urma până la capătul pământului. Iar dacă povara noastră ar fi la fel de apăsătoare ca un munte, noi bucuroşi o vom duce dimpreună cu Tine. Iar de ne vom abate de la asta, vom şti că am căzut în drumul spre rai şi vom fi mulţumiţi.”

Iar fratele meu Andrei a vorbit, spunând: „Stăpâne, vom fi firele dintre mâinile Tale şi războiul Tău de ţesut. Ţese-ne într-o pânză dacă aşa voieşti, pentru că noi vom fi înveşmântaţi în straiele celui Preaînalt.”

Şi soaţa mea a ridicat capul, iar pe obraji avea lacrimi şi ea a vorbit cu bucurie, zicând: „Binecuvântat eşti Tu, cel care vii în numele Domnului. Binecuvântat fie pântecul care Te-a purtat şi sânul care Te-a alăptat.”

Iar fiica mea, care nu avea decât doisprezece ani, s-a aşezat la picioarele Lui şi s-a cuibărit aproape de El.

Iar mama soaţei mele, care stătea în prag, nu a scos nici o vorbă. Ea doar a plâns în tăcere, iar vălul îi era ud de lacrimi.

Apoi Iisus S-a apropiat de ea şi i-a ridicat faţa către El şi i-a zis: „Tu eşti mama tuturor acestora. Tu plângi de bucurie, iar Eu voi păstra în amintirea Mea lacrimile tale.”

Iar apoi luna veche s-a înălţat deasupra orizontului. Şi Iisus S-a uitat la ea vreme de o clipă, apoi S-a întors către noi şi a glăsuit: „S-a făcut târziu. Găsiţi-vă paturile şi fíe ca Domnul să vă binecuvânteze odihna. Eu voi rămâne sub umbrarul de viţă până în zori. Am aruncat astăzi năvodul Meu şi am prins doi oameni; sunt mulţumit, iar acum vă doresc noapte bună.”

Atunci, mama soaţei mele a zis: „Dar noi Ţi-am pregătit un pat în casă, te rog să intri să Te hodineşti.”

Iar El i-a răspuns, spunând: „O să Mă hodinesc, dar nu sub un acoperiş. Lăsaţi-Mă să stau întins în astă noapte sub umbra strugurilor şi a stelelor.”

Iar ea s-a grăbit să aducă salteaua şi pernele, şi velinţele. Iar El i-a zâmbit şi i-a spus: „Priveşte numai, voi sta într-un pat făcut de două ori.”

Apoi L-am lăsat singur şi am intrat în casă, iar fiica mea a intrat ultima. Şi când am închis uşa, ea rămăsese cu ochii la El.

Aşa L-am cunoscut pe Domnul şi Stăpânul meu.

Si cu toate că asta a fost cu mulţi ani în urmă, îmi f ' pare că s-a întâmplat chiar azi.