Corabia din lanțuri desfăcută 

Își mișcă-ncet scheletele trudite, 

Cu ea te duci spre lumi nebănuite, 

Femeie, tu, pe veci necunoscută. 

Abia în zborul ultimei clipite 

Te văd de-acuma pururi nevăzută  

Și totuși simt o jale neștiută 

Când zarea albă-n purpură te-nghite. 

Eu stau la mal, și golul ne desparte... 

Mă uit în larg cât ochii pot să vadă 

Cum mi te pierzi departe... mai departe... 

O taină simt că m-a legat de locul 

Unde-am rămas nedumeririi pradă... 

Pesemne-acuma mi-a murit norocul...