Scrisoarea ta mi-a destrămat 

A visului beteală, 

Ce viperă ți-a-mprumutat 

Veninul drept cerneală?... 

Cu slova ta vin anii toți, 

Și-n vraja lor mă fură... 

În rostul ei mărunt, cum poți 

Să-nchizi atâta ură?... 

Cetind-o azi, ca alte dăți, 

În mine-un gând tresare: 

Ce-ar fi s-o sfârtic în bucăți 

Și s-o arunc în mare? 

Din ale scrisului tău vești 

Otrava s-ar desprinde, 

Că mâine-atât amar de pești 

Pescarii n-ar mai prinde...