Țin minte clipa... Soarele de vară 

Aluneca în tinda casei noastre, 

Și luminându-i pacea solitară 

În fâlfâirea umbrelor de seară, 

Se alinta cu florile din glastre... 

Era o jale blândă, o sfială 

Trecea din pomi prin iarba din grădină, 

O tremurată plângere-n surdină, 

Un stins fior de dulce moleșală, 

Când eu privind spre munții de departe 

Stăteam în prag cu gând de pribegie... 

În trista mea tăcere abătută 

Se fărâma o lacrimă târzie 

Și pricepeam că seara asta mută 

Pe-o veșnicie, poate, ne desparte... 

Atunci a fost... Un fulger... O-ntâmplare... 

Că mai privind din nou o dat spre tindă, 

Eu te-am zărit sub înnegrita grindă 

Încremenit în vechea nemișcare, 

Portret bătrân al celui de sub glie... 

Curatele clipiri nemângâiate, 

Primind o nouă-nfățișare vie, 

Mă urmăreau din cadrul din perete... 

Era atâta zâmbet și lumină 

În fața ta de popă de la țară, 

Că ochii tăi adânci mă-nfiorară, 

Cu raza lor de înțelesuri plină. 

Tu deslușeai, în mintea ta bătrână, 

Ce flacără mă arde și mă mână 

Spre visul tău ce mi l-ai prins în sânge... 

Tu-ntrevedeai altarul ce mă cheamă, 

Cu glas vrăjit, poruncitor, de mamă, 

În țara sfânt-a dorurilor tale... 

Și biruit de-o nesfârșită jale 

Părea că chipul s-a pornit a plânge, 

Că buzele-ți frământ-o rugăminte, 

Că-mi profețesc potopul care vine, 

Și-n graiul lor, striga fără cuvinte, 

Mă roagă tainic să te iau cu mine... 

Te-am ascultat... În așteptarea crudă, 

Tu ești tovarăș zbuciumelor mele, 

În zile lungi și-n negre nopți de trudă, 

În ceasurile viforelor grele, 

Neîncetat tu mă privești în față 

Și înțelegi că-n cântece rebele 

Eu risipesc curata ta povață... 

În jur de tine-aleargă-o lume nouă 

Și trec și vin și se abat în pripă 

Străine glasuri, gânduri neștiute, 

Seninătatea feții tale mute, 

Furând din plin cu mâinile-amândouă, 

Ele-o despoaie-n fiecare clipă... 

Azi îmi apari ca o străveche moaște, 

Privirea mea abia te mai cunoaște. 

Îmbătrânit tu mă măsori din ramă, 

O umbră neagră-ți flutură pe frunte, 

Și bine văd și bine-mi pot da seamă, 

Că pletele-s mai albe, mai cărunte... 

Ca un drumeț cu răsuflarea frântă, 

Abia văzând o licărire-n zare, 

Cum stau acum cu coatele pe masă, 

Din ochii tăi mă fulger-o mustrare, 

O rază nouă astăzi mă-nspăimântă: 

Simt cum te ceri în sat la tine-acasă...