Era puternic. — Dumnezeu din ceruri

A revărsat pe fruntea lui lumină.

Un cântăreț al dorurilor multe,

Poet supus visării fără nume,

Era frumos, în pacea lui senină,

Și viețuia neînțeles de lume.

Lui îi spuneau într-aripate șoapte,

Și stelele și lucrurile toate,

Cu glas vrăjit de mută armonie,

Cu-atâta slavă cerul i-a fost darnic;

Dar pentr-un vis din zări îndepărtate

O biruință el cerșea zadarnic.

Așa s-a stins cel mare-n întuneric...

Singurătatea-i străjuie mormântul,

Și pe movilă soarele-i coboară,

Peste podoaba teilor în floare.

Tremurător, un cântec poartă vântul

Asemeni unei păsări călătoare.

Azi, lutul mort în groapă se desface,

La sânu-i rodnic îl primește glia

Și se-nfrățește cu pământul tată...

Eu te întreb, drumeț oprit în cale,

Ce-ai ocrotit pe strune poezia:

Ce-a mai rămas din cântecele tale?

Tu, numai tu, cel îmbătat de soare

Și de lumina sfânt-a dimineții,

Tu, chinuit de nemplinite doruri,

Ce ți-au zdrobit și inima și struna,

Tu,-nsângerat, dar neînvins al vieții,

Tu, suflete, trăi-vei totdeauna!

Când pacea dulce-mbrățișează bolta

Și florile cu roua se sărută,

Și când extazul dragostei curate

Va tremura în adâncimi de zare,

Se va-mpleti în el, nepricepută,

Viața ta și sfânta ta visare.

Furtunile când zbuciumă văzduhul

Și vifore-n păgână răzvrătire

Aprind temutul fulgerelor caier,

Când îngenunche pocăita minte,

Tu gemi atunci, cu îngrozita fire,

Cutremurat de-aducerile-aminte.

Când limpede va legăna amurgul

În lumi de stele-un cântec de fecioare,

Un cântec care-și flutură sfiala,

Și-aprins, văpaia patimii răsfrânge,

Atunci, topit în ruga-i arzătoare,

Tu, suflete, cu jalea lui vei plânge...

Dar, câtă vreme lunci vor fi în floare

Și-un trandafir va mai trăi în fire,

Cât buzele vor cere sărutare

Și florile vor cere stropi de rouă,

Și câtă vreme, tainică iubire,

Scânteia ta vei mai aprinde, nouă;

Când crini nuntesc în razele de soare

Și mândri țin alaiul strălucirii,

În vifore și în adânc de mare,

În stelele ce râd în împrejururi,

Pierzându-te în taina sfânt-a firii,

Vei dăinui tu, suflete, de-a pururi...