Am rătăcit departe-n lumi străine,

Crezând că scap de-a patimii prigoană,

Că-n sufletul meu însetat de goană

Mai poate crește-o floare pe ruine.

Dar un blestem din orișice icoană

Mă urmărea, căci te vedeam pe tine...

Și te visam ca,-n nopțile senine,

Un crai pribeag pierduta lui coroană...

Nu te mira că azi înfrânt de cale,

Robit de-un chin care-n curând se curmă,

Mă-ntorc din nou la pragul casei tale.

Gândește-te că-n cruda lor arsură,

Când simt aproape clipa de pe urmă,

Bolnavii toți cer cuminecătură...