Inima

Biată inimă bolnavă,

Făgădău la drum de țară,

Cine-și mai aduce-aminte

Câți drumeți te cercetară?

Tu n-aveai zăvor la tindă,

Nici scumpete la măsură,

Și-ai cinstit pe fiecare

C-un pahar de băutură.

Cum veneau în miez de noapte

Călători pribegi în lume,

Toți stăpâni la tine-acasă,

Răi de plată, buni de glume...

Tu la toți le-ai dat hodină,

Și le-ai dat popas în cale,

Pân' s-a risipit pe drumuri

Plinul pivnițelor tale.

Azi ești goală și săracă,

Și crâșmaru-ți dă să moară,

Cine să-ți mai treacă pragul,

Făgădău la drum de țară?...

Share on Twitter Share on Facebook