...Nu suntem la același nivel... La 

autorului de la Țara noastră nu se 

coborâse încă din maimuță, egumenul 

Laskaris scria că filiațiunea familiilor 

Dukas, Vrana și Laskaris... 

în „Convorbiri literare” 

Nu mor strămoșii niciodată, 

Războiul lor în noi și-l poartă, 

Căci li-e țărâna spulberată, 

Dar nu li-e dușmănia moartă. 

Străveche, ura lor se-mparte 

Din moș în moș, din tată-n tată, 

Și azi, de dincolo de moarte, 

Ei ne mai cer o judecată. 

Cum ne privim acum în față, 

Potrivnici însetați de luptă, 

Neiscusința noastră-nvață 

Din ura lor neîntreruptă. 

Noi suntem flacăra pribeagă 

Din nemblânzita lor văpaie, 

Cu moștenirea noastră-ntreagă 

Venim pe câmpul de bătaie. 

Cu mine vin, roiesc întruna 

Cei fără neam și fără număr, 

Ce-au sprijinit întotdeauna 

Eternitatea pe-al lor umăr. 

Vin cei de-o lege cu pământul, 

Copiii soarelui de vară, 

Eu, solul lor, le port cuvântul, 

Și-n suflet, sfânta lor povară. 

Vin rânduri, cete se-nfiripă 

Din vechea veacurilor lavă, 

Din ceas în ceas, din clipă-n clipă, 

Tot crește oastea mea grozavă. 

Le văd în orice parte roiul, 

Își cer dreptatea lor târzie, 

Și fiecare-și vrea ciocoiul 

În judecată să și-l ție. 

Ei tot mai mulți răsar din groapă, 

Răsar, și-n mintea mea s-alungă, 

Vin bieți țărani munciți de sapă, 

Și vin haiduci cu flinta lungă. 

Sosesc cu dorurile toate, 

Sărmanii nu mai pot s-adaste: 

Venit-am, măre, strănepoate, 

Să ne primești la tine-n oaste! 

Le zic supus: Veniți de-acuma, 

Străbuni din lunga vremii cale, 

Și dați-mi cântecul și gluma 

Și nesfârșita voastră jale. 

Veniți, căci glasul vostru-nvie 

Un nou zorit de dimineață, 

Voi ce-ați murit o veșnicie 

Sunteți flămânzi azi de viață! 

Ei vin cu suflete-nnoptate, 

De-aceea sfarmă lanțuri grele, 

De-aceea urlă și se zbate 

Durerea-n cântecele mele 

Doar din al veacurilor caier 

Mi-am împletit eu biciul urii, 

Nestinsul vremurilor vaier 

Mi-a scris blestemu-n ceriul gurii!... 

De luptă-s gata deci... Prin mine 

Un iad întreg cere răsplată. 

Mi-e sete-acum... Te-aștept, vecine, 

Și ochii mei păgâni te cată! 

Îți vreau sclipirea de oțele, 

Și vreau oștirea ta măiastră, 

Întregul cer cu ochi de stele 

Să lumineze lupta noastră. 

Te-aștept... Te-aștept... Dar n-aud bucium, 

Nici zumzet ascuțit de zale, 

Mă-ndoaie patima, mă zbucium: 

Arată-mi rândurile tale!... 

Și cum te chem, ș-un colț de țară 

Mi te-au cătat zadarnic solii, 

Te-apropii tu de subsuoară 

C-un slab egumen ros de molii... 

Vă văd... Mi-e milă peste fire 

De bietul grec cu haina ruptă: 

Ai spart o criptă-n mănăstire 

Ca să-ți câștigi un soț de luptă... 

Vă văd, și oastea mea pe-acasă 

Mi-o-ndemn încet să se strecoare: 

Vai toată ura mea mă lasă, 

Căci sărăcia ta mă doare...