Sunt fără număr, mutre somnolente

De ambe sexe, valuri nesfârșite

Trec spre izvor, stomacuri obosite

Din cele cinci diverse continente.

Par un cavou arcadele boltite

Subt ziduri sure, reci, indiferente,

Când dintr-un colț răsună-n vagi accente

Un vals de Strauss cu note gâlgâite...

Așa pe rând mulțimile s-adună...

Pe urma lor și pasul meu s-abate,

Da! Iată-l plin paharul meu cu apă...

Încep să-l beau, și liniștea mea gravă

Schițiază parcă gestul lui Socrate

Când a sorbit din cupa de otravă!