Îi vezi tovarăși... Liniștea de seară

I-a împăcat... Cei doi copaci visează...

Cu trupurile lor se-mbrățișează

Și-o frunză nu-i pe ramuri să tresară.

Pe semne-acum, când luna luminează,

Ei se gândesc la vremi de-odinioară,

La vifore și lupte ce-ndurară

De când pe culme-alături sunt de pază.

Subt bolta lor cum stăm, nu ți se pare

Că sfânta noastră dragoste târzie

Ne mai trimite-o proaspătă iertare?

Și nu simți tu în suflet începutul

Unei vieți de nouă armonie,

Acum când moare-n depărtări trecutul?...