Notre dame

Parisu-și urlă vasta nehodină 

Și fără somn se zbate vinovatul... 

E noapte-n jur, de-a lungul și de-a latul, 

De vin, de glume și de-amoruri plină. 

Durerile și-au amuțit oftatul, 

Mor visurile sugrumate-n tină, 

Scăldat în râs, în aur și-n lumină, 

Pe uliți trece hohotind păcatul... 

Drumeț străin din țări îndepărtate, 

Eu mă strecor prin putreda cetate 

Când după nori mijește aurora... 

Prin boltituri de arcuri triumfale, 

Văd turnurile vechei catedrale, 

Ca două brațe blestemând Gomora...

Share on Twitter Share on Facebook