În zorii albi, senină dimineață, 

Tu-mi pari o fată mândră de la țară, 

Venită la oraș întâia oară, 

Cu gând curat și rumenă la față. 

Te prinde însă-n blestemat-ai gheară, 

Te zbuciumă vârtejul de viață, 

Din mii de guri minciuna lui te-nvață, 

Stropindu-te cu tină și ocară... 

Insulte cad, batjocura te arde, 

La orice pas culegi o nouă vină 

În rătăcirea ta pe bulevarde. 

Așa pe rând te-ntuneci și, spre sară, 

De praf, de fum și de păcate plină, 

Tu te prăvali sfârșită și... murdară...