Vezi luna-n cingătoarea

Aprinsei bolți albastre,

Argintul ei tivește

Și pragul casei noastre.

Și uite-n clipa asta

Eu nu știu ce mă-ndeamnă

Să simt întreg amarul

Acestei nopți de toamnă.

Dar parcă plâng copacii

Din frunzele lor moarte,

Și parc-aud un cântec

Cum tremură departe.

Și uite simt aievea,

Cum jalea lui m-apasă 

— Aș vrea să fiu acuma

În sat la noi, acasă.

S-ascult cântarea blândă

Cum picură domoală,

Și capul greu de gânduri

Să-l culc la mama-n poală.

Ea, biata, să-mi sărute

Șuvițele pe frunte,

Norocul să mi-l vadă

În firele cărunte.

Încetișor la sânu-i

Obrajii să-mi îngroape,

Și lacrima nădejdii

Să-i tremure-n pleoape.

Și lacrima nădejdii

Pe fruntea mea să cadă:

Un picur de văpaie

Pe-un bulgăr de zăpadă.