Dorință

Departe-aș vrea de-aici să vii,

În alte lumi senine,

În dimineața de Florii

Să mă cunun cu tine.

Să ne-așezăm în sat la noi,

S-avem în deal o casă,

Să fiu cel mai cuminte-n sat,

Și tu, cea mai frumoasă.

Să vie și mama la noi,

Că-i necăjită tare,

Să aibă tihn-un an ori doi,

Ori cât pământ mai are.

Acolo să trăim în munți

De cât trai avem parte,

Sătenii seara să-i adun

Și să le spun din carte:

Că sunt de neam împărătesc,

Din țara-ndepărtată,

Că doar pământul ăst întreg

Era al lor odată...

Și că azi oamenii-nvățați

Așteaptă să se nască

Un mare crai împărătesc

De lege românească.

Copiii noștri să-i înveți

Crezul... Născătoarea...

S-ajung să-i văd cântând pe toți

În strană, sărbătoarea.

Atunce, împăcat cu rostul

Acestei lumi deșerte,

Să mor, să-mi zică satu-ntreg

Un: „Dumnezeu să-l ierte!”

Și popii nost din întâmplare

Vreun oaspe-atunci să-i vie;

„Pe cine-ngropi, părinte, azi?”

„Pe-un om de omenie!...”

Share on Twitter Share on Facebook