EVA

Pe-aici, pe-aici vin, dragul meu copil…

Te uită-ncolo, iuțile corăbii

Peste hotar l-au dus pe tatăl tău!

Acolo este-un neam ce-a îndrăznit

Să ne izbească-n libertatea țării.

Să ne rugărn, să ne rugăm, copile,

S-ajute dreptul țării noastre cerul,

Să-ți vie iar părintele erou.

KIMON

De ce s-a dus așa departe tata

Pentr-un popor fricos și plin de zdrențe,

Când plânge-acasă scumpa lui nevastă?

EVA

Nu judeca pe tatăl tău! Blestemul

Lui Dumnezeu lovește-acești copii.

Numai femeii dragostea-i dă dreptul

Să plângă pașii soțului, pe care,

De nu i-ar face, ea s-ar rușina.

Ca un bărbat lucrat-a tatăl tău!

KIMON

Ți-e teamă doar că-i slab și-l bat dușmanii?

EVA

Nu! Tatăl tău viteaz e și va-nvinge,

Un lucru e de care-l tem, nu cúmva

Pe el să nu se poată-nvinge…

KIMON

      Cum?

EVA

Este-un îndemn stăruitor în suflet,

Copilul meu, — e dorul de mărire.

În cercu-i strâmt e frate cu păcatul,

Dar, încălzit de-al libertății sânge,

Virtute e de cetățean. Frumoase,

Mărețe fapte cheamă la viață,

Dar, prea-ntețit, în mama lui lovește,

Luptând cu ea, din doi pân’cade unul;

Când acest glas l-ar covârși pe dânsul

Și-ar fi în stare patria să-nșele,

L-aș blestema… Să ne rugăm, copile!

(Se apropie de templu, în vreme ce mulțimea crește în piață.)

PRIMUL DIN POPOR

N-aude omul nici o veste, parcă

Nici un dușman nu ne-ar mai sta în cale.

AL DOILEA DIN POPOR

Ș-aici acasă toți pică de somn;

Pesemne nimeni nu mai face planuri

La întruparea cărora să-și deie

Plămânii săi, poporul suveran;

Din zori tot bat pe-aici necontenit.

Și nu-i un om să-mi cumpere azi votul.

PRIMUL DEMAGOG

Ce-i de făcut? Urâtul ne omoară.

AL TREILEA DIN POPOR

Zău, n-ar strica o mică-ncurcătură.

(Eva a aprins focul din fața altarului și, spălându-și mâinile, s-a pregătit pentru aducerea jertfei. Sclavele încep un imn care se întrețese în cursul scenei. Piața s-a umplut de cetățeni și popor; doi demagogi luptă pentru tribună.)

PRIMUL DEMAGOG

În lături! Fugi! E locul meu aici.

De nu vorbesc, e patria-n pericol.

(Mulțimeat urlă; aprobare.)

AL DOILEA DEMAGOG

Primejdie-i dacă vorbești! În lături!

(Poporul râde și aplaudă.)

PRIMUL DEMAGOG

Tu n-ai misiți să-ți cumpere gâtlejul.

Mi-e strâns de jale glasul, cetățeni,

Căci inima cea nobilă o doare

Văzând cum cade uriașu-n praf.

Pe-un mare om dăm jos în fața voastră

Din carul de triumf…

AL DOILEA DEMAGOG

      Începe bine

Canalia, împodobește mielul

Și-apoi l-aduce jertfă.

PRIMUL DEMAGOG

      La o parte!

DIN MULȚIME

Ce-i, fraților, de ce-ascultăm batjocuri?

(Îl îmbrâncesc pe-al doilea demagog.)

PRIMUL DEMAGOG

Oricât mă doare inima, vorbesc,

Căci eu pe tine, glorios popor,

Te prețuiesc chiar mai presus decât

Pe comandantul tău.

AL DOILEA DEMAGOG

      Pe-acești flămânzi

Cu sufletu-n arândă, care-așteaptă

Ca niște câini să cadă fărmitura

De la stăpân?… Netrebnice, nu pot

De gustul tău să tac din gură.

DIN POPOR

      Jos!

E vânzător și el! Nu-l mai lăsați!

(Îl îmbrâncesc și mai tare. Eva jertfește pe altar tămâie și doi porumbei.)

EVA

Ah, Afrodita, fumul jertfei mele

Primește-l tu și-ascultă-mi rugăciunea,

Nu lauri verzi cer frunții lui de soț,

Ci împăcarea blândă-a căsniciei.

(Eros, zâmbind, apare în fumul de jertfă, charidele îl înconjură și aruncă trandafiri asupra lui. Tot grupul e în pioasă rugăciune.)

SCLAVELE

Ascultă-ne-o!

EROS

      Ai binecuvântarea

Curatei inimi.

CHARIDELE

      Să fie cu tine

Paza Charidelor!

SCLAVELE

      Lăudată fii!

PRIMUL DEMAGOG

Iubit popor, acuz pe Miltiade,

Ca vânzător de țară.

AL DOILEA DEMAGOG

      Minte! Minte!

Nu-l ascultați, de nu vreți să v-ajungă

Batjocura mustrărilor târzii!

PRIMUL DIN POPOR

Mișelule! Coboară-te de-acolo!

(Îl împing în mulțime.)

PRIMUL DEMAGOG

E floarea tinerimii-n mâna lui;

C-o lovitură Lemnos a cuprins

Și-acuma stă la Paros. L-au plătit!

AL TREILEA DIN POPOR

Moarte lui!

PRIMUL CETĂȚEAN (Poporului)

      Strigați, ori dacă nu

Cărați-vă din solda mea degrabă!

EVA (Ridicându-se)

Ce larmă-aud! Vin, dragă, să vedem!

KIMON

Pe-un trădător îl judecă.

EVA

      Mi-e frică,

De câte ori asupra celor mari

Văd judecata vulgului flămând.

Când strălucirea cade în noroi,

Cei întinați o văd cu bucurie,

Parc-ar vedea îndreptățirea lor.

AL DOILEA DIN POPOR

Sunt răgușit și-aș vrea să strig, stăpâne!

AL DOILEA CETĂȚEAN

Aici să ai gâtlejul uns din gros!

AL DOILEA DIN POPOR

Si ce să zic?

AL DOILEA CETĂȚEAN

      Tu strigă: moarte lui!

DIN POPOR

Să moară! Moarte!

EVA

      Despre cine-i vorba?

AL DOILEA DEMAGOG (Pășind spre Eva)

De-acel ce e c-un cap mai mare ca

Tovarășii ce nu pot să i-o ierte!

EVA

E Miltiade! Zeilor puternici!

Și tu? Și tu, bătrâne Crispos, strigi,

Când dintre sclavi el te-a scăpat?

CRISPOS

      Vai, doamnă,

Iertare-ți cer! Dar astăzi dintre noi

Se duce unul! Trei copii îmi ține

Acel ce-acum îmi poruncește votul.

EVA

Vai, Crispos, soarta-n praf cum te târăște…

Deși te iert, când spui că ești flămând.

Dar Thersites, și tu, și voi cu toții

Ce dormitați în plin și-n bunătăți,

Căci soțul meu a alungat dușmanii

De pe la porți? Nerecunoscători…

THERSITES

Da, doamna mea, deși ne cade greu,

Ce-i de făcut? Așa e astăzi valul.

Cine să-și pună-n cumpănă averea,

Ca să nu-nfrunte volbura?

PRIMUL DEMAGOG

      Vă spun

Să știți cu toți ce-a hotărât poporul!

(Lucifer, luptător, cu fața îngrozită, vine fugind.)

LUCIFER

Vestesc pierzarea! E la porți dușmanul.

PRIMUL DEMAGOG

Nu-i cu putință! Căpitanul nostru

Învingător nu stă-mpotriva lui?

LUCIFER

Chiar dânsul e dușmanul. I s-a spus

Ce fierbeți voi, în inimă mânia

S-a răscolit și până ce vorbiți

El vine-aici cu sabie și foc.

AL DOILEA DEMAGOG

Mișeilor, vedeți ce ne-ați adus!

DIN POPOR

Să-l omorâm, trăiască comandantul!

E vai de noi, fugiți care-ncotro!

Tot s-a sfârșit.

PRIMUL DEMAGOG

      Nu! Nu! Să ne-nchinăm,

Veniți la porți!

EVA

      Ah, zeilor, a fost

Atât de crudă judecata care

Voia să-mi piardă soțul, dar acum

Răscumpărarea, simt, e mai amară.

PRIMUL DIN POPOR

Să-i prindem noi nevasta. De ne-atinge

Orașul, ea să moară și copilul.

EVA

Eu, soțul meu, cu drag mor, dar copilul

Blestemul țării nu vreau să-l ajungă.

KIMON

Pe mine, mamă, nu mă teme; vino,

De orice rău ne apără altarul.

(Se urcă spre templu dinaintea grupului care-i urmărește; două nimfe coboară asupra lor ghirlande de trandafiri, în fața mulțimii care se retrage. De afară se aud trâmbiți, poporul, văicărindu-se, se retrage. Nimfele dispar.)

LUCIFER (Râde frecându-și mâinile.)

Ce glumă bună! Mintea să petreacă,

Să râdă-atunci când inimi se zdrobesc…

(Întorcându-se spre altar.)

Numai frumosu-acesta, pururi tânăr,

De n-ar fi-n veci să mă neliniștească!

În preajma lui fiori de gheață simt

Și mi-e străină lumea lui, în care

Chiar trupul gol nevinovat apare,

Păcatul — sfânt, în vreme ce ursita

Cu trandafiri măreț încununată

Și cu sărutul dulce-al simplității

Îmbată mintea! Unde mai întârzii

Tu, lumea mea de chin și îndoială,

Ca să împrăștii tremurul de vise

Ce-n lupta lui pe omul care cade

De-atâtea ori îl întărește iarăși?

Dar să vedem atunci când moartea neagră

Cu groaza ei va coborâ-ntre voi:

Nu s-o sfârși neputincios și searbăd

Ăst joc pitic de umbre urâcioase?

(Adam, ca Miltiade, e condus rănit în fruntea ostașilor. Înaintea lui, demagogii și poporul cerșind iertare.)

DIN POPOR

Iertare! Să trăiască comandantul!

ADAM

Voi, ce-ați greșit, de cereți mila mea,

Ce poate da cel slab celui puternic?

Dar unde-mi sunt nevasta și copilul?

De ce nu vin? Doar n-au pățit nimic?

EVA

De ce mai vii? De ce, o, Miltiade,

Întoarcerea, când nici nevestei tale

În stare nu-i să-i facă-o bucurie?

Ajută-mă, copilul meu… Eu cad…

Nici nume bun nu-ți lasă tatăl tău.

ADAM

Nu înțeleg… Poporul cere milă,

Tu blestemi, iar eu sânger pentru țară.

EVA

E rana mea și-a patriei mai mare!

De ce te-ntorci în fruntea oștii? Spune!

ADAM

Se cade doar să mă-nsoțească ei!

Eu m-am întors, căci rana nu mă lasă

Pe mai departe-n slujba ce purtam.

În mâna lor, la cei ce m-au trimis,

În fața lor, poporul suveran,

Eu azi repun puterea ce-am avut.

Rămas bun, deci, tovarăși dragi, vă las…

Voi scump plătirăți pacea vetrei voastre…

Iar spada mea acum, Athene Pallas,

Sfințită-o pun lângă altarul tău.

(E condus pe treptele altarului. Ostașii i se împrăștie.)

EVA (Aruncându-se de gâtul bărbatului.)

A, Miltiade! Cea mai fericită-i

Nevasta ta! Ce bun ești tu și mare -

Copilul vezi cum seamănă cu tine,

Ce mare-i și frumos…

ADAM

      Iubiții mei!

KIMON

Știam eu doar că ce va face tata

Va face bine!

EVA

      Nu mă rușina!

De la-nceput eu trebuia să știu…

ADAM

Atârnă-mi spada, dragul meu copil!

KIMON (Atârnând spada.)

Primește scumpă spada mea, zeiță,

Pân’ voi veni o dată să ți-o cer!

EVA

Eu dau tămâie jertfei indoite;

Privește, Pallas, tu, din cer, la noi!

(Jertfește tămâie.)

PRIMUL DEMAGOG

Nu spuneam drept că-i trădător? Vândut

Lui Darie! Cu rana se preface,

Căci nu mai vrea să lupte-n contra lui.

DIN POPOR

Să moară deci!

ADAM

      Ce larmă-aud afară?

EVA

Vai, Miltiade, ce cuvânt grozav:

Din nou îți zice lumea trădător!

ADAM

Cuvânt de râs… Eu trădătorul, eu,

Biruitorul de la Marathon?

EVA

      Așa e!

De lume rea ai dat, venind acasă!

PRIMUL DEMAGOG

Ce-ntârziați? Să-l prindem!

(Lumea se-mbulzește spre templu, printre oameni aflându-se și Lucifer.)

EVA

      Miltiade!

Lângă altar e adăpost, aice stai!

De ce-ai trimis la vatră luptătorii

Si n-ai dat foc acestui cuib de rele?

E vrednică de lanț spurcata gloată

Ce simte că ești Domnul ei născut,

Că te ridici asupra tuturora,

Și te răpun cuprinși de-un gând, mișeii;

Să nu-ngenunche la genunchii tăi.

PRIMUL DEMAGOG

Ați auzit cum glăsuie nevasta

Unui vândut?

EVA

      Femeia are dreptul,

Chiar vinovat bărbatul ei fiindu-i,

Să-l apere! Dar el e fără vină;

Vrăjmașii lui sunt putrezi de păcate.

PRIMUL DEMAGOG

Mărit popor, cum poți tu să te lași

Astfel spurcat?

PRIMUL DIN POPOR

      Dar, dacă-i pe dreptate?

PRIMUL CETĂȚEAN

Sunt bănuiți acei ce țin cu ei.

Mișei! Strigați! De nu, crăpați de foame!

DIN POPOR

Să moară, deci!

ADAM

      Acoperă copilul,

Nu vreau să-mi vadă sângele. Și pleacă,

Să nu te-atingă fulgerul ce cade!

Să mor eu singur, cum să mai trăiesc,

Când văd cât de nătângă-i libertatea,

Cărei o viață-ntreagă i-am jertfit!

PRIMUL DEMAGOG

Ce vă-ndoiți?

DIN POPOR

      Să moară! Moarte lui!

ADAM

Nu blestem eu norodul nevoiaș,

Nu-i vinovat, e firea lui de-așa:

Necazul slugă să-l pecetluiască,

Din rob s-ajungă-unealtă-nsângerată

În mâini la câțiva trufași răzvrătiți…

Dar mai nebun ca toți am fost eu însumi,

Crezând că-aici e dor de libertate!

LUCIFER (Aparte.)

Tu ți-ai cântat troparul de-ngropare

Ce-i potrivit atâtor mari morminte!

ADAM

Ei, haidem, deci! Căci nu mai vreau altarul

Să m-apere!

(Coboară treptele, lăsând cu blândețe pe Eva în brațele sclavelor.)

      Ei, iată-mă! Sunt gata!

AL DOILEA DEMAGOG

Te apără, nimic nu e pierdut!

ADAM

M-ar arde rana, când aș încerca

O apărare.

AL DOILEA DEMAGOG

      Fă-o! Doar poporul,

O clipă nu-i de când era-n țărână.

ADAM

Tocmai de-aceea totul s-a sfârșit,

Rușinea ei mulțimea nu și-o iartă.

LUCIFER

Te-ai luminat, acum? Ce zici?

ADAM

      Deplin!

LUCIFER

Pricepi acum că vulgului neghiob

Mai darnic domn i-ai fost ca dânsul ție?

ADAM

Se poate; dar prăpăd sunt amândouă!

Alt nume e, ursita e aceeași,

Și-i gând zadarnic să te lupți cu ea.

Nici nu mai vreau! Ș-apoi, de ce, de ce

S-ar înălta un suflet către cer?

Trăiască-și sie-și căutând beția

Cu care umple traiul măsurat,

Și beat apoi să șchioapete spre Hades!

Da, du-mă iar, din nou mă du, Lucífer,

Vreau să privesc râzând virtutea altor

Și ruda lor, pierzându-mă-n desfrâu.

Iar tu, femeie, care parcă-odată

M-ai fermecat într-un lăcaș de frunze,

Demult… demult… tu esti nebună dacă

Din fiul meu vei crește cetățean.

Nebună ești, cu drept te râde fata,

Sulemenita nopții din bordel,

Ce-așteaptă vin pe buze și săruturi…

Te bucură și cântă… râzi virtutea!

La eșafod acuma, drept pedeapsă

Nu că păcat am săvârșit vreodată,

Ci că-o idee mare m-a-ncălzit!

(Între timp este adus un butuc, lângă el stă Lucifer cu securea, Adam își pleacă fruntea.)

PRIMUL DEMAGOG

Să-l omorâți! Trăiască patria!

LUCIFER (Șoptind.)

Ce bun-rămas frumos e, scumpe Domn!

Nu ți-e ciudată alintarea asta

A morții reci? Nu-ți cam zburlește părul?

EVA

Ah, Pallas, ruga nu mi-ai ascultat!

(Din templu coboară spre Adam îngerul morții, un tânâr cu fața blândă, purtând în mână o faclă întoarsă și o cunună.)

ADAM

Te-a ascultat! Cu tine fie cerul!

Azi, Lucia, mi-e inima-mpăcată!

LUCIFER

Blestem asupră-ți, lume de iluzii,

Iar mi-ai stricat cea mai frumoasă clipă!

EVA

Fii blestemat, popor de slugi! Prostește,

Cu mână rea tu mi-ai strivit norocul

Și floarea lui plăpândă a murit,

Iar libertatea, știu, nu va putea

Nicicând să-ți fie ție-atât de dulce,

Pe cât de-amară mie ea mi-a fost!