LUCIFER

Mărite Domn, norodul îngrijat,

Ce fericit s-ar stinge pentru tine,

Se-ntreabă azi ce taină-ți întristează

Slăvitul chip pe tronul tău de aur.

De ce jertfești al zilei dulce farmec,

Al nopților molatec joc de vise,

Și nu lași grija planurilor tale

Pe umerii de sclav, cum se cuvine?

Când ale tale sunt pe lumea asta

Întreagă slava, cinstea și domnia

Și desfătarea omului supusă.

Stăpâne-ți zic comori din țări o mie

Și florile potirul ți-l deschid

Și roada lor bogată ți-o aduc…

Oftatul dulce ție ți-l trimite

Plăpândul sân a sute de fecioare,

Chipul bălai cu ochi rătăcitori,

Pierduți, duioși, o blândă arătare

Și oacheșa cu buza încleștată,

Cu patima păgână-n ochi aprinsă

Sunt ale tale…-n ochii tăi li-e soarta

Și simt și cred că-și împlinesc chemarea

Vreo două clipe-odată-nseninându-ți…

ADAM

În pieptul meu nu le găsesc răspunsul,

De silă-mi vin, o poruncită dare…

Nu brațul meu, nu lupta mea le-aduce.

Dar opera aceasta ce se-nalță

Socot acum că va deschide calea

Măririi mele, gloriei eterne…

I-a proslăvi și firea măiestria

Și mii de ani îmi vor purta cuvântul!

Azi omul e ca Domnul mai puternic.

LUCIFER

Și totuși, astăzi inima nu-ți spune

Că acest gând te fericește, Doamne?

ADAM

În inimă? Nemărginit mi-e golul,

Dar taina mea norodul să n-o știe -

Nu m-ar slăvi în clipa când m-ar plânge.

LUCIFER

Dar dac-odat’ vei înțelege însuți

Că gloria-i un joc deșert, de-o clipă?

ADAM

Nu cred!

LUCIFER

      Dar dacă?

ADAM

      - Atunci m-aș prăpădi,

Blestemul meu lăsându-l moștenire.

LUCIFER

Va fi așa, dar tu nu vei muri:

Începi din nou cu vechea ta ispravă.

(Pe unul din sclavii care muncesc, supraveghetorii îl bat așa de mult, încât acesta, văicărindu-se și urmărit de zbiri, fuge până înaintea tronului, unde se prăbușește.)

SCLAVUL

Ajută-mi, Doamne!

(Dintre muncitori se smulge Eva, nevasta sclavului, și cu un țipăt îndurerat se apleacă asupra bărbatului ei.)

EVA

      Ruga ți-e-n zadar!

Durerii noastre el n-a fost părtaș.

Nu înțelege! Prea e slab oftatul

Și tronu-nalt! Pe mine să mă chemi!

Cu trupul meu te-acopăr eu, iubite!

ADAM

(Către slugile care năvălesc și vor să-l târască afară pe sclav cu nevasta lui.)

În lături, voi! Lăsați-l și plecați!

(Slugile pleacă.)

În inimă necunoscut fior

Mi-a străbătut. Femeia asta cine-i?

Ce-i farmecul ce sufletul mi-l leagă

De chipul ei căzut în praf? Răspunde!

(Se ridică)

LUCIFER

Mai smulgi un fir din tortul de paianjeni

Cu cari glumind te-a-mprejmuit stăpânul,

Să-ți vie-n minte soarta de omidă

Când încrezut ca flutur vrei să zbori.

Dar firu-acesta subțirel, e tare,

Tu l-ai văzut, mi-alunecă din mână,

Nu pot să-l rup…

ADAM (Coboară pe treptele tronului.)

      Nici să n-o faci! Nu vreau.

Mă doare, dar obida lui e dulce.

LUCIFER

Dar nu-i cu rost un rege,-un înțelept

Să-i fie sclav…

ADAM

      Deci, spune-mi ce să fac?

LUCIFER (Ironic.)

Tăgăduirea minții tale limpezi

Să-nfrunte taina firului ascuns,

Materia să râdă și puterea!

ADAM

Nu pot să râd, nici să tăgăduiesc.

EVA

Stai să-ți opresc șiroaiele de sânge,

Iubitul meu! Ți-e greu? Te doare? Spune-mi!

SCLAVUL

Mi-e grea viața, pătimirea scurtă…

EVA

A, nu! Atunci pân’ azi de ce-ai trăit,

Acum să mori, în ceasul întâlnirii?

SCLAVUL

La ce bun traiul omului sărac?

Să care pietre-n braț la piramidă,

Să dea urmaș de jug viitorimii

Ș-apoi să moară: mia pentru unul…

ADAM

A, Lucifer, ce grai înfricoșat.

LUCIFER

E aiurarea omului când moare.

ADAM

Dar, ce spune?

LUCIFER

      A, Faraon, ce-ți pasă?

În adevăr, pot zice, e-o minune

Că-n lume azi un sclav e mai puțin!

EVA

Tu pierzi un sclav, dar mie-o lume-mi moare…

De-acuma spune-mi cin’ mă va iubi?

SCLAVUL

Eu nu! Pe veci mă poți uita, femeie!

(Moare.)

ADAM

Te voi iubi eu! Duceți-l pe mort!

(Duc cadavrul.)

Sus, Doamna mea, pe tron cu mine-alături,

Tot astfel ești regina frumuseții,

Cum al puterii Domn sunt eu. Vreodată

Tot ne-ntâlneam…

EVA

      O știu, mărite Doamne!

Destinul meu e glasul gurii Tale.

Te-ascult! Te-ascult! Dar dă-mi răgaz o clipă

Ș-apoi supusă-ți împlinesc porunca.

ADAM

Las’ ăst cuvânt! Împărăția mea

Nicicând n-o trece marginea poruncii?

EVA

Greșești, acum porunca nu mă doare.

Dar, rogu-te, îngăduie-mi să plâng

Întâia clipă-a morții-acestui om!

Ce mort frumos, ce mort frumos e, Doamne!

(Se apleacă asupra mortului.)

ADAM

Frumos și mort. Ce-mpotrivire crudă.

Pornirii noastre pacea lui un râs e,

Încrederii, un zâmbet dureros.

LUCIFER

Un sclav fugit, vezi, nu te mai ascultă

Și zice-acum: de jugul tău nu-mi pasă.

ADAM

Cu pace morții. Viii cu norocul…

El nu mai simte lacrimile tale,

Iar eu nu pot fără surâsul tău.

(Îl duc pe mort. Adam o conduce pe Eva pe tron.)

Te-așează, deci, la dreapta mea, femeie!

Odihna, simt, la sânul tău e dulce.

(Vaier între muncitori. Eva tresare.)

Ce s-a-ntâmplat?

EVA

      Vai, nu-l auzi, stăpâne?

Poporul plânge.

ADAM

      Întâi acum aud.

Nu-i muzică frumoasă, s-o lăsăm.

Sărută-mă și uită lumea-ntreagă.

(Lui Lucifer.)

Tu amuțește vaierul de-afară!

LUCIFER

Nu pot! Nu pot! Îl are-n drept prostimea,

L-a moștenit cu jugul împreună!

(Din nou vaier prelung. Eva țipă. Adam se ridică.)

ADAM

Tu suferi greu, nici nu știam, femeie!

Cum să-ți ajut? Prin inima ta trece

Și-n creier simt ca fulgerul ăst vaier,

Ș-aud că lumea-mi strigă ajutor!

EVA

A, Faraon, zdrobește-mă, dar iartă-mi

Când strigătul poporului mă doare.

Eu bine știu că sclavă-ți sunt eternă

Și ca să-ți plac e ținta vieții mele,

Deci totul uit ce-n jurul meu se zbate:

Amar, mărire, vis… frumosul mort…

Ca să zâmbească buza mea-n văpaie.

Dar când ăst neam — un trup cu mii de brațe -

Se vaieră cu șalele zdrobite,

Eu, fata lui — sărmanul schingiuit -

În mine simt durerea lui întreagă.

ADAM

O simt și eu: — «o mie pentru unul…»

Așa zicea!

EVA

      Mărite Faraon!

Ești trist acum și eu te-am supărat,

Alungă-mă, ori, dacă poți, mă-nvață

Să asurzesc…

ADAM

      Mi-ai fost mai bun maestru,

Căci plânsul lor tu m-ai făcut s-aud,

Să nu-l mai vreau! De-acu-nainte-i slobod

Cel ce-a slugit… La ce e slava mea,

S-o simt, s-o văd de-a pururi înfrățită

Cu plângerea a mii și milioane,

Să plâng-o mie, unul să zâmbească,

Un frate bun al celor asupriți?

De mii de ori mai mare mi-e durerea!

LUCIFER

Prea te-nfierbânți; mulțimea, Faraoane,

E-un cal de ham bătut de legea firii

Să tragă-n șir la carul tuturora.

Alt rost nu are! Dă-i azi libertatea

Ce tu arunci, lui de câștig nu-i este,

Își va căuta ca mâine alt stăpân.

Ori socotești că-i apăsai grumazul

De găzduia în piept o constiință?

ADAM

De ce atunci se vaietă de parcă

O doare-amar că-i cer să mă slujească?

LUCIFER

O doare! Da! Deși nu știe ce,

Căci orice om râvnește stăpânirea.

Ăst simț e vechiul îndreptar al lumii

Ce-mpinge spre drapelul libertății

Mulțimile… Nu-i nicidecum frăția…

El se trezește vag ca presimțirea,

Se zbate făr-a fi o conștiință

Și-i sbiciuit de noutăți ce sunt

Tăgăduirea celor ce există,

Așa, văd eu, nădăjduiește vulgul

O întrupare visurilor sale.

Poporul, da, e o adâncă mare -

Nu orice rază-i trece printre valuri,

Adâncul ei rămâne-n întuneric…

Lucește-un val la suprafața apei,

Și valu-acum din întâmplare tu ești…

ADAM

De ce chiar eu?

LUCIFER

      Ori altul dintr-ai tăi

Ce, întrupând instinctul popular,

Ca un erou al sfintei libertăți,

Se va urca pe tronul tău de aur;

Pe când cei mulți nimic n-au să câștige,

Ei schimb-un nume, despotul rămâne.

ADAM

Ce uliță cu multe ascunzișuri

E mintea ta! Din ea nu pot să scap.

LUCIFER

Scăpare e! La câțiva muritori,

Ce-i vezi aici, tu dă-le jucării,

Un lanț le dă, sau, dacă vrei, inele,

Și zi-le lor: Pe voi v-am ridicat

Peste mulțime, voi să fiți aleșii.

Vor crede ei disprețuind poporul

Și vor tăcea când tu-i disprețuiești.

ADAM

Nu mă momi cu ispitiri deșerte!

Slugi nu mai vreau! Cu toți să fie liberi,

Tu spune-le… Le dă degrabă vestea,

Să-ntârziu cu părerea mea de rău.

LUCIFER (Aparte.)

Pe drumul tău de-ncredere, te du,

Și crezi că mergi, când te răpește valul…

(Pleacă.)

ADAM

Iar acest dâmb neisprăvit să steie,

Un hârb pe veci aducător aminte

Celor ce bat la porțile măririi -

Al slăbiciunii semn și al puterii…

(Afară — zgomot și veselie. Muncitorii se răzlețesc. Lucifer revine.)

Te bucură, prostime! Fără silă,

Ți s-a-nchinat mărirea…

EVA

      Dragul meu,

Împacă-te! Ce-i slava înghețată,

Ce ca un șarpe se târăște-aproape?

ADAM

Dar mare e!…

EVA

      Noi s-o uităm! Nu simți?

E plânsul mut! Seninul clipei noastre

Nu-l tulbură… Ce dor mai ai acum

La sânul meu când te-odihnești…

ADAM

      Femeie!

Cât de deșert și-ngust îți e hotarul,

Și poate chiar aceasta-i vraja care

Înlănțuie mândria de bărbat.

Puterea, vezi, iubește slăbiciunea,

Părintele, din fii, pe cel mai crud

Îl mângâie cu braț ocrotitor.

EVA

A, Faraon, cu grai nepriceput

Poate-am greșit, ori ți-am mărit urâtul!

E în zadar, nu sunt mai înțeleaptă:

ADAM

Nici nu dorí, frumoasa mea, să fii.

Căci minte am, în adevăr, destulă!

La sânul tău eu nu putere caut,

Mărire și știință mai puțin!

Le-nvăț din slova cărților aceste!

Vorbește tu, duios mlădie-ți glasul,

În inimă să-i simt cutremurarea,

Zi orice vrei… Vai, Doamne, cine-ntreabă

Ce cântă-n codru pasărea și totuși

În ciripit e-o presimțire dulce.

Tu floare fii, o nestemată scumpă,

Frumoasă, dragă, fără de folos…

(Lui Lucifer.)

Dar simt un dor, mă smulge din beție,

Poate-i nebun, te rog ascultă-l însă.

Peste plinirea veacurilor lasă

Cutezător s-arunc o dată ochii,

Să-mi văd povestea…

LUCIFER

      Pân’ vă sărutați,

Tu n-ai simțit un vânt ușor și cald

Ce-n zbor atinge fața ta și fuge?

Un fir de praf în urma lui rămâne

Și crește-un an cât negru e sub unghie,

Un veac apoi de-un cot, de doi îl face…

O mie-ngroapă piramida ta

Și numele ți-l năruie țărâna.

Se tânguiesc șacalii pe alee

Și cerșetorii năpădesc pustia…

(Tot ce spune Lucifer devine vizibil.)

Și tot ce vezi nu săvârșește-un vifor

Cu groaza lui de tremur și pierzare…

– O adiere caldă și ușoară.

ADAM

Ce chip grozav!

LUCIFER (Ironic.)

      Dar duhu-ți piere numai,

Trupul rămâne múmie, minunea

Băieților și fetelor de școală,

Și spală vremea de pe fața ștearsă

Un semn ce-arată: slugă-ai fost sau Domn…

(Lovește cu piciorul o mumie care se ivise lângă tron și de lovitură se rostogolește pe trepte.)

ADAM (Sărind în sus.)

Te du și piei, vedenie din iad!

Tu, gând nebun de slavă și domnie…

Ș-acum aud: — «o mie pentru unul».

Vreau miilor să le câștig un rost

În altă țară, reazim libertății.

Să piară insul, cei mulți să trăiască

Și sănătos întregul să rămâie!

EVA

Mă lași acum, iubirea ta o lași?

ADAM

Te las! Te las! Și tronul las și totul…

Pe alte căi pornesc spre-o țintă nouă!

Prea multă vreme scumpă am pierdut

Pe lăturalnice cărări, Lucífer!

(Pleacă trăgând spada.)

EVA

Când înșelat în multele speranțe

Vei reveni, te-așteaptă sânu-mi, Doamne!

ADAM

A! Da! Eu simt că-n drumul meu, odată,

Te voi vedea din nou, dar primenită!

Vom fi la fel, și brațul când m-o strânge

Va asculta iubirea, nu porunca!

LUCIFER

Încet! Încet! Ți-ajungi ținta curând!

Mai grabnic chiar decât o porți în gând!

Vei blestema nădejdea ce te minte,

Voi râde eu… Ei bine! Înainte!