CATUL

Vezi, Sergiol, ce mlădios se mișcă

Gladiatorul cu panglică roșe.

Pun rămășag că-nvinge el

Și pun rămas că bate pe cellalt.

ADAM

Pe Ercul, nu!

CATUL

      Ha! Ce te juri pe Ercul?

Cine-ntre noi mai crede azi în zei?

Pe Iulia! Și mai curând te cred.

ADAM

Ei, fie!

LUCIFER

      Te-ai jurat pe bun temei,

Punând doi idoli deopotrivă-n față,

Dar spune, cum socoți tu jurământul:

Iubirea, frumusețea-i să-nțelegem,

Sau poate chiar credința ce ți-o poartă?

CATUL

Tot farmecul e trecător și tocmai

De-ar rămânea ce astăzi te-a răpit,

E învechit în ziua cea de mâine!

Și-o dragoste mai fără de ispite

Te-mprejmuie cu vraja noutății.

ADAM

Credința, zic! Sau crezi că cheltuiește

Mai mult vreun om pentru amanta lui?

HIPPIA

Vai, ce copil! Dar fără de sfârșit

Poți tu vreodată să îmbrățișezi?

Sau chiar de poți, cum ești de-a pururi dornic

De noi plăceri, zadarnic te căznești.

Căci o femeie plină de ispite

Din voluptate-ți dă doar o frântură,

Pe când icoana farmecelor multe

Ca o himeră-n fața ta plutește,

Și cine știe-o clipă, un capriciu,

Un vis răzleț, n-o prinde-n stăpânire?

Un luptător cu brațe ostenite…

ADAM

Așa-i! Așa-i! Destul e Hippia,

De ce mă mână patimi ca pe Tántal,

Când îmi lipsesc puterile lui Ercul,

Ori ca Proteu la față nu mă schimb

Și-un sclav bătut e-n stare ca să guste,

Pe urma unei săptămâni de chinuri,

Un ceas dorit de domnul lui zadarnic…

Ori, e plăcerea băutură bună

Celui ce-o bea pe rând, înțelepțește,

Și moarte-acelui ce s-aruncă-n valu-i?

LUCIFER

A, ce superbe-nvățături morale

Lângă pahar, la sân de fete mari…

V-ați rămășit?

ADAM

      De pierd, îți dau pe Iulia.

CATUL

Dar de câștigi?

ADAM

      E calul meu al tău.

CATUL

O, lună-o țiu și poți s-o iei pe urmă,

Ori o arunc în lacul meu de pești.

LUCIFER

Ia, Lucia, din pește, — e frumos,

Înfruptă-te, căci ai să-ngrași un altul…

EVA

Ce crezi? Pe tine nu te-or roade viermii?

Să fie vesel cel ce azi trăiește,

Sau cel puțin să râdă, dacă poate.

(Bea.)

ADAM (Către gladiator.)

Te ține, mă!

CATUL

      Ia seama, nu te da!

(Gladiatorul lui Catul cade și ridică degetele, implorând grație. Adam vrea să facă semnul obișnuit al grațierii, dar Catul îi prinde mâna și își îndreaptă pumnul strâns spre gladiator.)

Recipe ferrum! — Stârpitură lașă!

Am sclavi destui, de ce să fiu zgârcit?

Cui ar putea să-i pară rău de-o scenă

Mai vie-acum, — așa-i, frumoase doamne?

Mai dulce-i buza, dorul meu fierbinte

Când sângele a înroșit arena!

(Pe gladiator l-a executat adversarul.)

ADAM

Calul e-al meu, vin’ Iulia la sân.

Duceți cadravul. Vreau un dans acum!

Să mai vedem și alte nebunii;

Din ce-am văzut, destul e!

CATUL

      Cluvia!

Vino și tu, nu pot privi prea mult

Când se sărută alții.

LUCIFER

      Hippia!

Să nu urmăm și noi frumoasa pildă?

Dar linge-ți buza, n-ai pe ea otravă?

Așa, acum ne veselim, drăguță!

ADAM

A, Iulia, simt inima cum bate,

Nu pot avea asupra ei odihnă.

LUCIFER

Vai, ce nebun! De inimă vorbește…

CATUL

Vezi, draga mea, eu-ți las inima-n pace.

Să faci cu ea ce vrei, dar să nu știu.

Sărutul numai ți-l doresc fierbinte.

CLUVIA

În sănătatea ta, mărinimie!

(Bea.)

CATUL

Dă-mi, Cluvia, și brațul… Mai aproape…

Si sânul tău cel moale ca mătasa…

Vezi, mi-a căzut cununa de pe frunte.

(Către dansatoare.)

Ce gingaș e avântul vostru… Cât

Năvalnic foc și farmec laolaltă!

CLUVIA

Te leg la ochi de mai găsești o vrajă

În jocul lor, când eu alerg atâta,

Fără să pot un bun cuvânt să am.

(Arătând spre Lucifer.)

Te uită! Omu-acesta hâd și acru, -

Ce chip de fată lângă el… De ce?

Când nici nu vrea să-i ia folosul altfel

Decât lăsând-o-ncet să ațipească.

Când el ne spune glume și nimicuri

Punând miresme-n vorba lui de șagă,

Cu buze reci, cu ochi plini de dispreț…

CATUL

Adevărat! O față-așa îngheață

Chiar lumi întregi de poezie. Cine

Înfrânge vraja clipei și nu lasă

Să-i fure valul sufletul și mintea,

Nu e om bun! Să fi rămas acasă.

HIPPIA

Adevărat! Mi-e teamă că sărmanul

S-a molipsit de ciuma din oraș.

ADAM

Lăsați pe morți… Un cântec săltăreț

Aș vrea… Ușor… Care din voi îl știe?

HIPPIA (Cântă.)

De dragoste și vin

Să-ți ții paharul plin,

Căci tot paharul

Alt farmec are.

Beția dulce ca-n povești,

Ca soarele morminte reci,

Ne-ntr-aurește traiul!

De dragoste și vin

Să-ți ții paharul plin,

Căci orice fată

Alt farmec are.

Beția dulce ca-n povești,

Ca soarele morminte reci,

Ne-ntraurește traiul.

CATUL

Nu-i rău. Nu-i rău. Tu ce știi, Cluvia?

CLUVIA (Cântă.)

Erau pe-atunci nebuni în lume,

Când un boier de mare nume,

Lucreției i-a-ngenuncheat,

Cerându-i văduvitul pat,

Și-n loc să râdă-n lupanare,

Ea se străpunge-n piept și moare.

TOȚI

Vă veseliți, lumea-i schimbată,

În ceas mai bun ni-e viața dată!

CLUVIA (Cântă.)

Nebune vremi umblau demult.

Din vila lui măreață, Brut,

Și-atârnă sabia-i de brâu,

Ca un zănatec lefegiu,

Pleacă la luptă, moare-n chin,

Pentru-n popor de zdrențe plin.

TOȚI

Vă veseliți, lumea-i schimbată,

În ceas mai bun ni-e viața dată!

CLUVIA (Cântă.)

Nebune vremi demult umblau,

Eroii gând nebun gândeau,

Credeau că-i sfânt ce râdem noi;

De-ar fi și azi așa eroi,

Eu zic că-n circ le-am face loc,

Cu turma tigrilor în joc.

TOȚI

Vă veseliți, lumea-i schimbată,

În ceas mai bun ni-e viața dată!

LUCIFER

Vezi, Cluvia, e Hippia învinsă.

Aș vrea să fiu poetu-acestui cântec.

ADAM

Și tu nu cânți? Ești tristă, Iulia;

În jur de noi e vesel, râde totul.

La sânul meu nu-ți place adăpostul?

EVA

A, bine mi-e… Dar, uite, Sergiol,

Norocul mie-mi încrețește fruntea,

Căci fericirea-n adevăr nu râde.

S-amestecă și-n clipa cea mai dulce

Un strop din jalea nemărturisită,

Și mă gândesc c-această clipă-i floare

Și moare deci…

ADAM

      La fel cu tine simt…

EVA

Și-ndeosebi când chiu aud și cântec,

Eu trec hotarul vorbelor înguste;

Ca într-o luntre-n cântec eu mă leagăn

Și parcă dorm de visuri alintată,

Iar melodia spre trecut mă poartă…

Sub palmierii ce se scaldă-n soare,

Mă văd copilă veselă, curată…

Ce sfântă-a fost chemarea mea și mare…

Un vis nebun m-a tulburat în treacăt -

Vai, iartă-mă…, sărutul mă trezește…

ADAM

Destul cu joc și muzică… Mi-e scârbă

De veșnica dulcegărie. — Iarăși

În inimă amarul mi se cere.

Pelin în vin, pe buze roșii ghimpe,

Și vreau pierzare peste capul meu.

(Perechile de dansatori se depărtează, de afară se aud vaiere.)

Ce vaier e, de ne pătrunde-n creier?

LUCIFER

Vor răstigni câțiva nebuni acum,

Care-au visat noi drepturi și frăție.

CATUL

Așa le trebui’. Să fi stat acasă,

Uitând și bucurându-se de lume;

De ce-au vorbit de treburile altor?

LUCIFER

Pe cel bogat săracul îl vrea frate,

De-l schimbi, atunci te răstignește dânsul.

CATUL

Să râdem deci: mizeria, puterea,

Si ciuma care zeciuie orașul

Și tot destinul zeilor de sus.

(Din nou se aud vaiere.)

ADAM (În sine.)

Eu parcă dorm, de visuri alintat,

Și melodia spre trecut mă poartă…

Ce sfântă-a fost chemarea mea și mare…

Așa spuneai tu, Iulia?

EVA

      Asa!

(Se întunecă. Prin fața galeriei trece în pas domol un convoi cu tibii, cu torțe și femei care bocesc. Pentru o clipă întreaga societate se cufundă în tăcere.)

LUCIFER (Râzând.)

Precum văd eu, se stinge veselia.

Nu mai e vin, ori gluma-i pe sfârșite,

De e sătul și cel cu fața acră?

Ori poate frica vă oprește graiul,

Ori credeți chiar?

ADAM (Aruncându-și paharul spre el.)

      Să piei, de zici așa!

LUCIFER

Ei, dar aduc alt oaspe între voi,

Cu el revine cheful, să vedeți.

Hei, slugi! degrab’ aduceți-l încoace

Pe cel plimbat cu torțe-n drum, aici!

Să-l îmbiem c-un păhărel de vin!

(Îl aduc pe mort în sicriu deschis și-l așează pe masă. Cei ce-l însoțesc rămân în urmă. Lucifer închină mortului.)

Fârtate, bea! Azi ție, mâine mie.

HIPPIA

Vrei poate chiar să-l și sărut?

LUCIFER

      Sărută-l

Și pe furiș din gură ia-i obolul.

HIPPIA

De ce nu, când pe tine te sărut?

(Sărută mortul. Apostolul Petru se smulge din mulțime.)

APOSTOLUL PETRU

Oprește-te! E ciumă-n sărutare!

(Toți tresar îngroziți și se ridică de pe așternut.)

TOȚI

Grozav! E ciuma! Dați-vă în lături!

APOSTOLUL PETRU

Neam nevoiaș și laș peste măsură!

În clipa când norocul îți surâde,

Obraznic esti ca musca la lumină,

Bătându-ți joc de Dumnezeu și cinste.

Dar când pierzarea s-a ivit la ușă

Și degetul lui Dumnezeu te-atinge,

Te pleci fricos și groaza te supune.

Nu simți acum a cerului osândă

Și greul ei? Rotește-ți ochii-n jur,

Orașul piere, neam străin călcat-a

Tot câmpul tău cu holdele de aur.

Se duce țara! Nu-i poruncitor

Și lege nu-i! Cu fruntea ridicată

Purcede moartea printre cetățeni,

Și gândul galben. Groază e în cer

Și pe pământ nu-i chip de ajutor.

Nu poți — așa-i? — cu viforul beției

Să amuțești cuvântul strigător

Ce-adâncul multor piepturi înfioară

Și în zadar pe-un drum mai bun te-ndeamnă!

Îndestulare — așa-i? — nu poți să afli,

Căci din beție greața-ți mai rămâne.

Te uiți năuc și buza ta șoptește:

E în zadar! Neputincioși sunt zeii

Cu chipul lor încremenit în piatră!

(Statuile zeilor cad sfărâmate.)

Ei Cad sfărmați și Dumnezeu tu n-ai,

Ca să-ți ridice rostul din noroi!

Privește-n jur cetatea ta străveche:

Ce-o zeciuie ca ciuma mai puternic?

Din perne moi s-au ridicat o mie

Sâ plece-acum spre plaiurile Thebei -

Anahoreți, sălbătăciții pustnici

Cătând acolo clipe de-nălțare

Vieții lor în patimi tăvălită…

Tu vei pieri, neam laș, corcit și putred,

De pe pământul ce se primenește.

HIPPIA (Prăbușindu-se în fața mesei.)

Amar de mine! Chinuri mă răpun,

Mă arde focul Orcului întreg,

E ciuma… ciuma… Mor, mă prăpădesc…

Nu-i să-mi ajute vreunul dintre voi,

Tovarășii atâtor clipe dulci?

LUCIFER

Drăguța mea! Azi ție, mâine mie!

HIPPIA

Zdrobiți-mă, de nu, vă blestem!

APOSTOLUL PETRU (Se apropie de ea.)

      Stai!

Nu blestema, copilă! Iartă-le!

Te-ajútor eu și Domnul cel de sus,

Eternul Domn al dragostei curate.

Înalță-te la dânsul! Sufletul,

Prin curățirea sfântului botez,

Se va-ndruma spre cer!

(O botează dintr-un vas de pe masă.)

HIPPIA

      M-am ușurat!

Îți mulțumesc părinte!

(Moare.)

CATUL

      Prea scârbit

De lumea asta plină de păcate,

Eu azi pornesc pe cale, către Theba.

(Pleacă.)

CLUVIA

O clipă stai, Catul, să viu și eu.

(Iese.)

ADAM (Gânditor, pășește în față. Eva îl urmează.)

Tu, Iulia? Tu ce mai cauți aici,

Unde de mult e moartă veselia?

EVA

Nu-i locul meu cu locul tău alături?

Vezi, Sergiól, ce patimă curată

Ai fi găsit în pieptul meu, dar tu

Numai plăceri răzlețe mi-ai cerut.

ADAM

Și-n pieptul meu… Păcat! E tot la fel!

Ce trai pitic, îngust și fără rost…

O, dacă este Dumnezeu în cer!

(Îngenunche ridicând mâinile spre cer.)

Poruncitor ce poartă cârma noastră,

Neam nou s-aducă-n lumea asta veche,

Ce-o primeni cu sânge epigonii.

Alt ideal! Un drum spre-o nouă țintă,

Mai nobilă, căci totul e tocit

Ce-a fost al nostru! Altă plăsmuire

Noi în zadar mai vrem, neputincioșii…

Ni-e brațul slab!… Ascultă-mi ruga, Doamne!

(Pe cer apare împrejmuită de slavă: Crucea. De după creștete de munți se ridică para orașelor aprinse. De pe culmi coboară cete de barbari. În depărtare răsună un imn cucernic.)

LUCIFER (În sine.)

Îmi cam zburlește părul, acest chip,

Dar nu sunt oare oameni luptătorii?

Ce nu pot eu, fac dânșii-n locul meu.

E glumă veche gluma asta-ntreagă.

După topirea nimbului de slavă

Rămâne crucea cea scăldată-n sânge.

APOSTOLUL PETRU

Cuvântul meu plinit-a Domnul! Uite,

Pământul putred azi din nou se naște.

Acești barbári ascunși în piei de urs,

Ce-azvârl tăciuni în streșini de palate,

Al căror cal azi calcă cu copita

Ogor arat de plugul multor veacuri,

Aflându-și ieslea-n templuri părăsite,

Vor gâlgâi un nou prisos de sânge

În vinele ce-s azi atât de scurse!

Iar cei ce cântă imnuri azi în circ,

Când lei flămânzi le sfâșie din carne,

Alt ideal aduc: frățietatea

Și dezrobirea omului din jug,

Ce vor mișca pământu-n temelii!

ADAM

Ah, simt că-mi cere sufletul și alta

Decât plăceri și lene-n perne moi,

Căci sângele din inimă când curge

E cea mai sfântă voluptate-n lume.

APOSTOLUL PETRU

Să ai, deci, țintă: Domnului mărire

Și muncă ție! Omul este slobod

A-și dezveli tot tortul lui de gânduri;

O singură poruncă e: iubirea.

ADAM

La luptă, deci! Cu-nvățătura nouă,

O lume nouă să clădim, în care

Vor lumina virtuți de cavaleri,

Iar poezia-n umbră de altar,

Va proslăvi-n femeie: idealul!

(Pleacă răzimat de apostolul Petru.)

LUCIFER

Avântul tău zadarnic e, Adame!

Și bărbăția vrednică de lauri.

Lui Dumnezeu îi place când te-ndrumă

Spre cer, iar dracul râde bucuros

De câte ori tu cazi în deznădejde.

(Îl urmează.)