PRIMUL CETĂȚEAN

Priviți, iar vine-o ceată de barbari.

Să ne-ncuiem și ușile, și poarta,

Să nu le vie iar pofta de pradă!

AL DOILEA CETĂȚEAN

Femeile păziți! Acești sălbateci

Cunosc orgia din seraiuri bine.

PRIMUL CETĂȚEAN

Și ele știu ce-i dreptul biruinții.

ADAM

Opriți-vă! De ce fugiți de noi?

Nu ne vedeți voi semnul sfânt al legii,

Ce ne-a-nfrățit în drum spre-aceeași țintă?

În Asia am revărsat lumină

Și dragoste, ca miile de oameni

În țara căror leagănul credinții

A răsărit pentru întâia oară,

Să simtă bieții dreapta vindecare…

Și între voi, noi n-am găsi iubire?

PRIMUL CETĂȚEAN

Ni s-au mai spus astfél de vorbe bune,

Ca în curând să ni s-aprindă casa!

(Se împrăștie.)

ADAM (Către cavaleri.)

Vedeți-l? Iată rodul blestemat,

Dacă tâlhari cu gândul lor murdar

Pornesc în lume flamura cea sfântă,

Și, lingușind ale mulțimii patimi,

Din nechemați ajung conducători.

Frați cavaleri! Pân’ cinstea fără pată

Și sfânta laudă a Domnului de sus;

Pân’ vitejia, sprijinul femeii

Le-avem pe spadă: noi suntem datori,

Să înfrânăm acest demón spurcat,

Croindu-i căi potrivnice cu vrerea,

Ca să slujeașcă ținte mari, curate.

LUCIFER

Frumos vorbești, dar dacă vulgul, Tancred,

Nu va mai crede-n stăpânirea ta?

ADAM

Unde e suflet, e și biruință!

Îl fulger eu!

LUCIFER

      Dar dacă are suflet

Și el, atunci vei coborâ la dânsul?

ADAM

Mai nobil e ca să-l ridic la mine.

A părăsi o luptă sub cuvântul

Că n-ai tovarăși, tot atât de mic e

Ca teama de prieteni lângă tine,

Când împărțirea prăzii e la rând.

LUCIFER

Vezi ce-a ajuns mărețul gând cu care

Mureau demult martirii de prin circuri.

E bietul ins scăpat azi din obezi?

Ciudată e frățietatea asta…

ADAM

Nu-ți bate joc! Învățătura sfântă

Eu o-nțeleg, e dorul vieții mele!

Să stăruie cel cu scânteie-n suflet,

Cu drag primim în tagma noastră omul

Care și-a scris cu spada vrednicia.

Dar trebuie comoara s-o păzim

De clocotul mulțimii care fierbe.

A, de-ar sosi seninul ceas al vremii,

Plăsmuitor de dezrobire-aievea,

Când stavili cad, căci totul e curat.

N-aș crede eu să văd această zi,

De n-am avea drept urzitor al muncii

Pe însuși Domnul Dumnezeu din cer!

Tovarăși! Voi primirea ne-ați văzut.

Suntem străini în zgomotul de-aici.

Să ne-așezăm, deci, tabăra-n livadă,

Cum la păgâni făceam odinioară.

Va fi mai bine altădată. Haideți,

Căci vin și eu. De ceata lui întreagă

Răspunde fiecare cavaler.

(Cruciații așează corturi.)

LUCIFER

Ce pagubă, că gândurile tale

Rodesc numai povestea unui măr

La față rumen, dar putred la miez.

ADAM

Destul! Nu crezi nimic tu sfânt sub soare?

LUCIFER

Chiar dacă da, când neamul tău nu crede,

Nu-i de folos. Chiar cavalerii tăi,

De care spui că strălucesc pe valuri

Ca farul, tagma lor, pe care-o lauzi,

S-a strânge-odat, și-n drumul prăbușirii

Va fi o stâncă, pentru călători,

De mii de ori mai plină de primejdii

Ca cea lipsită pururi de lumină.

Tot ce trăiește plăsmuind un bine,

Cu vremea moare, duhul i se mută;

Trupul rămâne-asemeni unui hoit

Ce-mprăștie miasme-omorâtoare

În noul cerc clădit în jurul lui.

În acest chip rămâne-asupra noastră

Întreagă slava vremilor apuse.

ADAM

Pân’ piere tagma, sfântul ei cuvânt

Se răspândește-n lume și atunci

Primejdie nu e!

LUCIFER

      Cuvântul sfânt…

El e blestémul vostru de demult…

Din întâmplare dacă l-ați găsit,

În rostul lui atât îl ascuțiți,

Îl frământați și-l chinuiți atâta,

Pân’ l-ați făcut obezi sau nebunie.

Și, totuși, voi, făpturi încrezătoare,

Ne-având în minte gândul îngrădit,

Îl căutați spre nenorocul vostru.

Vezi spada mea: mai mare sau mai mică

C-un fir de păr, în rostu-i nu se schimbă,

Și de-ai urma pân’la sfârșitul lumii,

Nu vei găsi tu punctul de hotar,

Deși simțirea, ochii ți-l arată

Când e schimbarea mare împlinită…

Dar ce mă zbat? Te obosește vorba,

Privește-n jur puțin și vezi tu însuți.

(Din nou apar câțiva cetățeni.)

ADAM

Ni-s osteniți ostașii… Cer, prieteni,

Sălaș aici, în leagănul credinții…

Dar nu-n zadar.

AL TREILEA CETĂȚEAN

      E întrebarea, dacă

Nu ești eretic mai rău ca păgânul?

AL PATRULEA CETĂȚEAN

Ce crezi tu? Spune: homousion

Ori homoiusion.

ADAM

      Eu nu-nțeleg…

LUCIFER

Nu zi nimic, mai bine e așa.

AL PATRULEA CETĂȚEAN

Eretic e, căci, uite, se-ndoiește.

MAI MULȚI

Grăbiti! Grăbiti! Să ne-ncuiem în casă!

Blestem pe cei ce vor să-i ocrotească!

(Se împrăștie.)

(Apare patriarhul din palatul lui, cu alai și suită ca un monarh. O ceată de călugări îl urmează, însoțind eretici în lanțuri. În urmă ostași și popor.)

ADAM

Stau împietrit! Dar spune-mi tu, ce prinț

S-apropie așa semeț, obraznic?

LUCIFER

Un mare preot. El e azi urmașul

Apostolilor.

ADAM

      Dar această turmă

De cerșetori desculți, în urma lui,

Ce bucuroși petrec poporu-n lanțuri,

Cu umilință mincinoasă?

LUCIFER

      Sunt

Călugări: cinici ai creștinătății.

ADAM

N-au fost de-aceștia-n munții mei bătrâni.

LUCIFER

Vor fi de-acum, căci lepra se lățește

Încet și sigur. Dar bagă de seamă

Să nu-i atingi în treacăt cu vreo vorbă;

Stăpâni ai cinstei, mila nu cunosc.

ADAM

A, spune-mi, oare: care e virtutea

Ce poate sta la ei?

LUCIFER

      E resemnarea

Ce meșterul și-a răstignit pe cruce.

ADAM

El a murit răscumpărând o lume,

Dar ăștia iau pe Domnul în deșert

Și harul Lui cel sfânt disprețuiesc.

Nebun e cel ce-apucă-aceeași armă

Când un țânțar nevolnic stă-mpotrivă

Sau când un urs.

LUCIFER

      Dar dacă ei privesc

Drept urs țânțarul? Ca niște eroi

Crezându-se la largul lor, trimit

În iad pe orice muritor de rând…

ADAM

Ca Toma văd, dar tot ca el nu cred.

Privesc în ochi aceste arătări…

(Trece în fața patriarhului.)

Părinte! Noi; ai sfântului mormânt

Ostași suntem și-am vrea un adăpost,

Să odihnim puțin, că drumu-i greu,

Dar oamenii nu ne primesc în casă;

Ne-ajută tu… Tu, care ești puternic.

PATRIARHUL

Azi, dragii mei, de lucruri mici n-am vreme,

Căci Dumnezeu și oamenii mă cheamă

Să osândesc pe acești eretici, care

Ca buruiana-mprăștie otravă,

Cu foc și fier îi pierdem în zadar,

Căci întremați iar îi trimite iadul,

Dar dacă voi sunteți vitejii crucii,

Ce căutați dușmanii la Arabi?

Aice sunt cei răi. Porniți!

Stârpiți-le și satul și sămânța,

Moșnegii lor, nevestele, copiii…

LUCIFER

De ce, părinte, și cei fără vină?

PATRIARHUL

Si șarpele e fără vină când

E mic sau n-are dinții de otravă,

Și tu-l omori!

ADAM

      Grozav va fi păcatul

Ce într-atât a răscolit mânia-n

Biserica iubirii.

PATRIARHUL

            Fiule!

Nu-i iubitor cel ce-și mângâie trupul

Si cel ce-n suflet poartă înfrânarea

Și sabie și zări de foc străbate

Spre inima aceluia ce-a zis:

Nu pace-aduc, ci luptă pe pământ.

Acești ce-i vezi, necredincioși, vestesc

Învățătura preasfintei treimi

Cu homoiusion, pe când soborul,

Biserica în homousion

A-ntemeiat articol de credință.

CĂLUGĂRII

Să moară toți! Curând, căci arde rugul!

ADAM

Lăsați-vă, fârtate, de-acest i,

Mai-naltă jertfă e-nfruntarea morții

În lupta mare-a sfântului mormânt.

BĂTRÂNUL ERETIC

Nu ispiti, Satano! Noi murim

Acolo unde Domnul rânduit-a…

UN CĂLUGĂR

Nemernice, te lauzi cu-adevărul?

BĂTRÂNUL ERETIC

Nu e cu noi soborul din Rimini

Și altele?

CĂLUGĂRUL

      Pe căi piezișe-au fost!

La Nicaea, drept grăitor Sinodul

N-a judecat dreptatea pentru noi?

BĂTRÂNUL ERETIC

Obraznici sunteți! Răzvrătiți! Și-ați vrea

Cu noi să vă întreceți? Spune:

Avut-ați voi părinte sufletesc

Ca Arie sau cei doi Eusebi?

CĂLUGĂRUL

Dar voi aveți un Atanásiu? Spune!

BĂTRÂNUL ERETIC

Martirii vostri?

CĂLUGĂRUL

      Noi avem mai mulți!

BĂTRÂNUL ERETIC

Frumoși martiri. Cu umbre și vedenii

I-a dus la moarte diavolul: Zic vouă,

În adevăr voi sunteți Babylonul,

Acea muiere dată preacurviei

Ce, după scrisul Sfântului Ioan,

S-a prăpădit de pe țărina lumii.

CĂLUGĂRUL

Voi Anticrist, de care pomenește

În cartea lui Ioan evanghelistul,

Balaurul cu șapte capete,

Înșelători; tovarăși toți cu dracul…

BĂTRÂNUL ERETIC

Tâlhari! Mișei! Bețivi! Curvari!

PATRIARHUL

      Ei, haide!

La rug cu ei spre slava Domnului,

Prea trece vremea!

BĂTRÂNUL ERETIC

      Da! Spre slava Lui.

Bătrân viclean, tu bine zici, așa e!

Lui Dumnezeu cădem noi jertfă azi!

Sunteți cei tari, e voia voastră lege,

Dar sus în cer judecătorul șade

Și zilele vi-s numărate-acolo.

Noi luptători s-or zămisli! Din sânge

Trăiește crezul, și scânteia lui

Va-nflăcăra veacuri târzii! Acum

Veniți la moarte, fraților, veniți!

ERETICII (Cântă în cor.)

1. Dumnezeul meu, Dumnezeul meu; de ce m-ai părăsit, departe de ajutorul meu și de cuvintele strigării mele?

2. Dumnezeul meu, strig ziua și nu mă auzi, strig noaptea și nu aflu repaos.

3. Totuși, tu sfânt ești… (Psalm XXII)

CĂLUGARII (Întrerup în cor.)

1. Ceartă Iehova pe cei ce se ceartă cu mine, luptă-te cu cei ce se luptă cu mine.

2. Ia pavăza și scutul și scoală-te întru ajutorul meu!

3. Întinde lancea și închide calea celor ce mă urmăresc. (Psalm XXXV)

(Patriarhul și convoiul lui se depărtează, câțiva călugări cu „tractate” se amestecă printre cruciați.)

LUCIFER

Ce-ai amuțit? Ești prins de groază? Spune!

Crezi tragedie ce-ai văzut? Degrabă

Zi-i comedie și te-nveselește!

ADAM

Vai, nu glumi! Și pentru-un i se poate

Să meargă-așa nestrămutați la moarte?

Măreț, atunci, ce mai e pe pământ?

LUCIFER

Sublimul și ridicolul sunt frați.

Abia-i desparte-un fir de păr, iar glasul

Ce-i judecă, din inimă pornește,

Acolo e judecătorul tainic

Ce-și bate joc sau îndumnezeiește.

ADAM

De ce-am văzut acest șir de păcate?

O luptă mică, mare-n meșteșuguri,

Otravă rea cu multă trudă scursă

Din cea mai mândră și frumoasă floare.

În a credinții vreme de prigoană…

Cine-a zdrobit-o? Unde-i vinovatul?

LUCIFER

E biruința însăși vinovată,

Ea-mprăștie pe-nvingători, pe urmă,

Naște martiri; frăția la pierzare

Putere dă, o vezi, e la eretici.

ADAM

În adevăr, mi-aș frânge spada-n două

Și m-aș întoarce-n țara mea, la Nord,

Unde în umbra codrilor străvechi,

Podoaba bărbăției: simplitatea

Se-mpotrivește încă tuturor

Otrăvurilor ce se văd aici.

Dar glas ascuns îmi spune la ureche

Că fața vremii eu trebui’ s-o schimb.

LUCIFER

Zadarnic gând! Pe ins nu poți nici când

Să-l fericești potrivnic vremii lui.

Căci vremea e un râu: te adâncește,

Ori valul ei, te duce înainte,

Și-notător e omul, nu cârmaci.

Cei porecliți de cronici mari, ori sfinți,

Au înțeles cu toții rostul vremii,

Dar duhul nou nu ei l-au plăsmuit.

Doar nu zorește când cocoșul cântă,

Ci cântă el când zorile le vede.

Acei ce azi se duc senini la moarte,

Când alții râd de lanțurile lor,

Văd înainte urma unui om,

Ideea nouă-asupra lor plutește.

Ei pentru ea azi mor, pe când urmașii

O vor găsi și-n praful de pe uliți.

Dar să lăsăm acestea. Vino-n treacăt

Spre tabără! Te uită cum roiesc,

Călugări nespălați, să facă târg.

Țin cuvântări și dau nebuni din mâini…

Să-i ascultăm!

UN CĂLUGĂR (Spre cruciații care se îndeasă asupra lui.)

      Hai, cumpărați, voinici!

E-a pocăinții-nvățătură-aici!

La orice deznădej de călăuză!

Veți învăța: cum hoțul de biserici,

Și ucigași, și martori mincinoși,

Și vinovați de preacurvie, toți

Câți ani petrec în muncile din iad.

Și-n carte scrie, fraților, scăparea.

Bogatul dă vreo douăzeci, săracul

Plătește-abia cu trei solidii anul.

Cei Fără bani își pot răscumpăra

Cu lovituri de bici o mie; anul.

E carte scumpă, fraților, luați-o!

CRUCIAȚII

Încoace! Dă-ne și nouă, părinte!

ADAM

Prost negustor, cumpărători mai proști!

Tragi sabia și sparge târgu-ntreg!

LUCIFER (Încurcat.)

Nu, iartă-mă! Călugărul mi-e prieten!

Îmi place mie lumea asta-a lor,

Căci de-i mai mare slava lui din cer,

Cu slava lui și eu m-am ridicat,

Numai tu singur ai rămas cam jos.

(Eva ca Isaura și Elena, camerista ei, năvălesc țipând spre Adam urmărite de câțiva cruciați, care se retrag imediat.)

EVA (Căzând de oboseală.)

Vai, scapă-mă!… Scăpare!

ADAM (O ridică.)

      Te deșteaptă,

Nobilă doamnă! Ești scăpată! Ochii

Deschide-i! Sunt fermecători… Ce-a fost?

ELENA

Noi am ieșit să admirăm natura

În ascunzișul umbrei din grădină,

Și fără gând ne-am așezat pe iarbă.

Cânta așa frumos privighetoarea,

Când după-o tufă am văzut doi ochi

Cu patimă sălbatică lucind

Și ne-am speriat! Pornind apoi pe fugă,

Patru cruciați goneau în urma noastră,

Suflând, strigând nebuni; ei ne-ar fi prins

De nu cădeam aici, în calea ta.

ADAM

Nu știu! Să te doresc deșteaptă…

Mi-e că te duci iar ca un vis răzleț…

Cum poate fi un trup așa eteric…

Atât de nobil, vrednic de-nchinare?…

LUCIFER

Un trup eteric! Soarta-n adevăr,

Mai bine n-ar putea să pedepsească

Pe-ndrăgostit în nebunia lui,

Decât lăsând aievea împlinirea

Cuvintelor de laudă ce se spun…

ADAM

Că te cunosc, că te-am văzut îmi pare…

C-am stat la tronul Domnului de sus…

LUCIFER

Te rog, un lucru nu uita: Amorul,

Pe cât de minunat e-n doi, pe-atât

De prost e-n trei!

ADAM

      Deschide ochii!

Zâmbește! Da! Zic slavă ție, Doamne!

EVA

Cu ce să-ți răsplătesc eu, cavalere,

Că m-ai scăpat?

ADAM

      Răsplata nu-i de-ajuns,

Că pot să-ți văd surâsul de pe buze?

LUCIFER (Către Elena.)

Prea mare nu-i, dar eu nici asta n-am.

ELENA

Eu ce-aș avea să-ți mulțumesc?

LUCIFER

      Cum, crezi

Că și pe tine nobilul senior

Te scapă? Nu! Dar prea te crezi! Se poate?

Când cavalerul scapă pe Domnița,

Atunci aprodul scapă camerista.

ELENA

Cu ce m-aleg? Să-ți fiu îndatorată?

Atunci e ca și când n-aș fi scăpat.

Ori nu te-ascult și-atunci mă pedepsești…

Și, crede-mă, n-au fost urâți cei patru.

ADAM

Frumoasă zână, unde să te duc?

EVA

E-n fața noastră ușa mănăstirii.

ADAM

Zici mănăstirea? A, dar ușa ei

Speranța mea pe veci n-o va închide!

Un semn să-mi dai, să-l pun, vreau, lângă cruce

Ca pe când ea la luptă mă pornește,

Să am icoana unui vis frumos,

În anii lungi urâtul să-mi alung,

Știind că-mi dai răsplata la sfârșit.

EVA

O panglică…

ADAM

      Ca noaptea e de neagră.

Speranță vreau, speranță, nu durere…

EVA

E semnul meu, ce alta pot să-ți dau?!

Nu cresc speranțe-n zid de mănăstire!

ADAM

Nici dragoste! Dar unde tu trăiești

Și und’ te miști, nu-i dragoste, copilă?

Te-arată haina, nu ești încă maică!

EVA

Mă chinuieșți cu-atâtea întrebări,

Că văd cum crește suferința ta.

LUCIFER

Și zidul greu te-ncuie și pe tine?

ELENA

Desigur, da! Dar cheia ușii nu-i

În fund de mare azvârlită…

LUCIFER

      Vezi,

Ce pagubă! Aș scrie-o elegie

De tristul caz.

ELENA

      Urâtule,-ți bați joc!

LUCIFER

De ce? Nu simți măreața mea idee?

Aș coborâ în mare după cheie!

ELENA

Eu nu vreau asta:

LUCIFER

      Plec atunci, căci simt

Cum monstrul mării își ascute colții!

ELENA

Întoarce-te! Mor singură de frică!

Te-așteaptă cheia sus între ferești!

ADAM

Dar măcar spune-mi numele! Aș vrea

Să știu în ruga mea ce să cuprind,

Noroc dorindu-ți, dac-un trist destin

Nu vrei alături să-mpărțim!

EVA

      Isaura!

Așa mă cheamă. Dar tu, cavalere,

Cum te numești? Acolo-n mănăstire,

Mai potrivită-i rugăciunea mea.

ADAM

Eu sunt Tancred.

EVA

      Tancred, rămâi cu Domnul!

ADAM

Vai, nu pleca așa curând, Isaura.

Aș blestema un nume ce mi-ai spus

La despărțire pentru-ntâia dată,

Chiar pentru-un vis a fost prea scurtă clipa;

Cum pot să-l țes și mai departe, dacă

Rămâi o taină? Vreau să-l leg cu firul

Ce ți-a urzit destinul ție…

EVA

      Iată!

Ascultă, deci, ursita mea să-ți spun.

Și tatăl meu a fost erou al crucii -

Când, într-o noapte, l-a călcat dușmanul,

În tabără, cu sabie și foc.

Nemaifiind nădejde de scăpare,

El s-a jurat în fața Maicii sfinte

Că, dacă-l scapă, la altarul ei

Mă va lăsa. Eram copil pe-atunci.

El s-a întors, iar eu de vorba lui

Legată sunt.

ADAM

      Preasfântă născătoare!

Tu, întruparea dragostei curate,

Nu ți-ai întors privirea amărâtă

De-acest păcat ce-a pus făgăduință

Și-ntunecând virtutea Ta, blestémul

L-a aruncat pe mila Ta cerească!

ELENA

Și tu n-ai vrea povestea să-mi cunoști?

LUCIFER

O știu de rost: iubind, te-ai înșelat.

Iar ai iubit și tu ai înșelat.

Un nou amor, te-ai săturat de el

Și inima azi oaspe nou îți cere.

ELENA

Ciudat! E parcă diavolul cu tine,

Totuși, așa modest nu te credeam,

Să bănuiești că inima mi-e goală.

LUCIFER (Către Adam.)

Stăpâne! Tu nu poți să te desparți,

Eu biruința nu pot să-mi opresc.

ADAM

Orice cuvânt, Isaura, e-un ghimpe,

Cu-o sărutare-nlătură-i otrava!

EVA

Vai, cavalere, nu-mi știi jurământul?

ADAM

Dar n-am eu, oare, voie să iubesc?

EVA

Ești fericit… Dar cum pot eu să uit?

Eu plec, Tancred, căci, simt, puterea-mi scade.

Adio, deci! Te voi vedea în cer!

ADAM

Cu Dumnezeu! Te port pe veci în minte.

(Eva intră în mănăstire.)

ELENA (Aparte.)

Tu ești un laș! Vrei totul să fac eu?

(Tare.)

Nu-n mare, deci, e-ntre ferestre cheia!

ADAM

Vin să plecăm!

LUCIFER

      E prea târziu acum!

Vezi dar, ce neam nebun e neamul tău:

Vede-n femeie când unealta mută

A poftelor dobitocești, ș-atunci

Cu braț nătâng îi șterge de pe față

Tot dulcele polen al poeziei,

Ori o așează-n tron dumnezeiesc.

Luptând, zadarnic moare pentru dânsa,

Până sărutu-n sterp apus se stinge.

De ce nu vrea, cinstind-o ca femeie,

În cercul ei să-i înțeleagă rostul?

(Între timp s-a întunecat. Apare luna. Isaura și Elena la fereastră.)

EVA

Cum mă privea de dornic. Tremura.

În fața mea sfios cum sta eroul.

Dar tagma și credința-mi poruncesc

Să mă sfârșesc ca jertfă-aici.

ELENA

      Ciudat,

E de mirare ce nebune suntem.

Când am înfrânt prejudecata-n noi,

Ne azvârlim sălbatice-n plăceri,

De pe obraz smulgând-o cuviința,

Ca să cădem strivite în noroi, -

Când nu, atunci și umbra noastră parcă

Ne îngrozește și noi tremurăm

Furându-ne orice plăcere, chiar

Dând veștejirii frumusețea stearpă.

De ce n-alegem calea mijlocie?

Căci, Doamne, ce păcat poate să fie

O mică aventură mai arare,

În marginile bunei-cuviințe…

Femeia nu-i doar numai Duhul sfânt…

EVA

Nu s-a dus încă? Uită-te, Eleno,

Putea să plece-așa ușor de-aici?

Odat’ aș vrea să-i mai aud cuvântul.

ADAM (Către Lucifer.)

Privește-n jur? Nu e la geam copila?

Nu-mi mai trimite o privire-n urmă?

Odat’ să văd încă făptura-i zveltă…

Isaura! Sunt aici! Nu-ți pară rău…

EVA

Era mai bine pentru amândoi

De te duceai, căci inima rănită

Se vindecă, dar doare rana nouă.

ADAM

Și nu ți-e frică-n noapte să te uiți,

Când dragostea mea tremură-mprejur

Și e oprită numai pentru noi?

Nu te gândești că vraja ei te prinde?

EVA

Și-n mine e ce spui tu, ca un vis

Ce-n lume jos m-a petrecut din cer.

Un cânt senin alintă-ntreg văzduhul

Și văd icoana miilor de zâne -

De după crengi sărutul lor zâmbește…

Dar pentru noi, Tancred, nu mai vorbesc.

ADAM

De ce? Fiindc-un zid hain le-nchide?

Eu, ce-am răpus de-atâtea ori păgânii,

Eu n-aș putea să trec acum un șanț?

LUCIFER

      Nu poți!

Căci duhul vremii-l apără, și el

Mai tare e ca tine!

ADAM

      Cine zice?

(În fund se aprinde flacăra unui rug.)

ERETICII (În cor, de departe.)

21. Mântuiește de sabie sufletul meu, din laba câinelui pe unicul meu.

22. Scapă-mă din gura leului, auzi-mă și scapă-mă din ghearele unicornului.

23. Spune-voi numele tău fraților mei; în mijlocul adunării te voi lăuda.

EVA

O, iartă, Doamne, sufletele lor!

ADAM (Înfricoșat.)

Ce cânt grozav!

LUCIFER

      Ți-e cântecul de nuntă!

ADAM

Nu-mi pasă! Fie! Nu mă dau în lături.

Și orice pot să-nfrunt eu pentru tine.

CĂLUGĂRII (În cor, de departe.)

26. Îmbrace-se cu rușine și ocară cei ce se îngâmfă asupră-mi.

27. Bucură-se și veselească-se cei ce doresc dreptatea mea și să zică pururea: Mare este Iehova cel ce voiește pacea slugii sale.

(Auzind accentele corului, Adam, care pornise spre ușa mănăstirii, s-a oprit locului; în turn a-nceput să țipe-o cucuvaie. În văzduh plutesc strigoi și în fața ușii un schelet iese din pământ, apropiindu-se amenințător în fața lui Adam.)

EVA (Trântind fereastra.)

Ajută-mi, Doamne!

SCHELETUL

      Piei! E pragul sfânt!

ADAM

Tu cine ești, vedenie?

SCHELETUL

      Eu sunt

Ce-n tot sărutul tău va fi de față!

STRIGOII (Râzând.)

Sâmburi buni și poamă rea,

Și porumbii șerpi scotea,

Haide, Isaura!

ADAM

      Groaznice arătări.

Voi v-ați schimbat, ori sufletul meu, bietul?

Vă cunoșteam când mai știați zâmbi.

Ce-i adevăr și ce e vis aici?

De vraja voastră cade brațul meu!

LUCIFER

Vezi întâmplarea cum ne întâlnește…

A, eu de mult doream să am norocul,

Cuviincioasă ceată de strigoi:

E mai presus nerușinarea voastră

Ca nimfele cu trupul dezgolit…

Și moarte, tu, străvechiul meu tovarăș,

Ce-ntortochezi virtutea înghețată

Și faci pe om disprețului s-o dea…

Eu vă salut pe toți i Și-mi pare rău

Că nu pot sta o noapte între voi!

(Toate aparițiile dispar.)

Sus, Tancred, sus! A-nchis fetița geamul.

De ce mai stăm aici în miez de noapte?

E aspru vântul, vezi să nu răcești.

Vine Elena și eu ce mă fac?

Doar nu s-a da îndrăgostirii dracul?

Ar fi pe veci de râs și-apoi puterea

Cu mâna lui el și-ar zdrobi-o singur.

E de mirat: cu sân fierbinte, omul

Se luptă pentru dragoste cumplit

Și seceră dureri; cu sân de gheață

De ea scăpare-abia găsește dracul.

ADAM

Arată-mi rostul altei lumi, Lucífer!

Pornind în lupta sfintelor credinți,

Blestem găsit-am, înțeles neghiob…

Jerfit-au om spre-a Domnului mărire,

Și slab a fost să-mi împlinească gândul.

Mai nobile plăceri am vrut să dau

Și ei le-au scris pe toate-ntre păcate.

Le-am dăruit virtuți cavalerești

Și m-au străpuns în inimă acestea.

Ei, haidem deci, în altă lume, nouă,

Mi-am arătat puterea îndestul,

Eu, care știu și biruinți și-nfrângeri,

Fără rușine pot locul să-mi las.

De-acum nimic să nu mă-nsuflețească;

Cum vrea, de-acum să se-nvârtească lumea,

Căci roatele-i eu n-am să mai îndrept.

Cu resemnare-o văd în poticnire…

M-am obosit! Odihnă vreau și pace!

LUCIFER

Te odihnește deci, dar nu prea cred

Că duhul tău, pribeagă călăuză,

Să-ți deie pace… Vino; deci, Adame!