VIII.

Pe un drum de graniţă, într-o crâşmă, s-au adunat leşii şi de două zile în şir într-un chiolhan o ţin. Printre ei sunt destui ticăloşi. Pesemne că s-au adunat pentru vreun ceambur. Unii au şi muschete; pintenii sună şi săbiile zăngănesc. Panii petrec şi se laudă cu isprăvile lor închipuite şi-şi bat joc de credinţa pravoslavnică; zic despre ucrainieni c-ar fi şerbii lor, îşi răsucesc semeţ mustaţa şi, aruncându-şi cu trufie capul peste spate, se tolănesc pe laiţe. Cu ei este şi un popă papistaş. Numai că popa acesta e şi el după chipul şi asemănarea lor şi nici n-aduce c-un popă creştinesc. Bea şi petrece laolaltă cu ei, iar limba lui spurcată grăieşte măscări… Şi nici gloata nu se lasă mai prejos: şi-au aruncat pe spate mânecile jupanelor jerpelite şi păşesc şi ei ţanţoşi, parcă cine ştie ce ar fi. Joacă-n cărţi şi-şi dau cu cărţile peste nas. Au adus cu ei nevestele altora. Hărmălaie, încăierări! Panii îşi fac de cap şi se ţin de blestemăţii: îl apucă pe câte un jidov de barbă şi-i zugrăvesc o cruce pe fruntea necredincioasă; trag în muieri cu focuri albe şi joacă cracoviacul cu păcătosul lor de popă. Nici de pe urma Tătarilor n-a pătimit atâta pământul rusesc. Se vede în batjocura asta voia proniei cereşti pentru pedepsirea cine ştie căror păcate. În Sodoma asta se vorbeşte de răzeşia lui pan Danilo de dincolo de Nipru şi despre frumoasa lui nevastă. Dar dacă s-a bulucit aici haita asta, de bună-seamă că nu fără gând hain s-a bulucit.