SCENA 11

EUGENIO şi RIDOLFO.

RIDOLFO: Vedeţi? Asta-i e omul. Cu săpunul pe faţă…

EUGENIO: Da, când îi intră ceva în cap, o ţine morţiş.

RIDOLFO: Şi-i vorbeşte de rău pe toţi.

EUGENIO: Nu ştiu cum face, cum drege, că tot în treburile altora se bagă.

RIDOLFO: Vă spun eu: nu prea are ce face şi, fiindcă nu prea are nevoie să se gândească la treburile lui, tot la treburile altora îi stă capul.

EUGENIO: Într-adevăr, e un mare noroc să nu-l cunoşti.

RIDOLFO: Dragă domnule Eugenio, cum de v-aţi încurcat cu el? N-aveaţi cui să cereţi împrumut zece ţechini?

EUGENIO: Cum? Şi dumneata ştii?

RIDOLFO: Păi a spus aici în prăvălie, de faţă cu toţi.

EUGENIO: Dragă prietene, ştii cum se întâmplă: când omul se află la strâmtoare, se agaţă de orice.

RIDOLFO: După câte-am auzit, chiar azi-dimineaţă v-aţi agăţat de ce nu trebuia…

EUGENIO: Crezi că jupân Pandolfo vrea să mă tragă pe sfoară?

RIDOLFO: O să vedeţi cu ce fel de afaceri o să vă îmbie.

EUGENIO: Ce să fac? Trebuie să plătesc cei treizeci de ţechini pe care i-am pierdut pe datorie. Aş vrea să scap şi de don Marzio. Şi mai am şi alte necazuri; dacă pot vinde două bucăţi de postav, îmi aranjez toate treburile.

RIDOLFO: Ce fel de postav aţi vrea să vindeţi?

EUGENIO: Postav de Padova; face paisprezece lire cotul.

RIDOLFO: Vreţi să caut cu să vi-l vând cinstit?

EUGENIO: Ţi-aş ti tare îndatorat.

RIDOLFO: Daţi-mi puţin timp şi lăsaţi totul pe mine.

EUGENIO: Timp? Bucuros, numai că ăla aşteaptă cei treizeci de ţechini.

RIDOLFO: Poftiţi aici, vă rog, scrieţi pe-o hârtie că-mi încredinţaţi două bucăţi de postav şi vă împrumut chiar eu cu treizeci de ţechini.

EUGENIO: Da, dragul meu, îţi rămân îndatorat şi-am să te răsplătesc aşa cum se cuvine.

RIDOLFO: Mă mir că vorbiţi aşa! Nu vă cer nici un ban; fac toate astea numai ca o sfântă datorie faţă de tatăl dumneavoastră, a cărui amintire o păstrez ca pe a unui stăpân ce-a pus temelie întregii mele averi. N-am inima să văd cum vă nenorocesc câinii ăştia!

EUGENIO: Eşti cu adevărat om de treabă.

RIDOLFO: Binevoiţi să puneţi şi pe hârtie.

EUGENIO: Sunt gata. Dumneata dictează, că eu scriu.

RIDOLFO: Cum se numeşte omul dumneavoastră de încredere?

EUGENIO: Pasquino de' Cavoli.

RIDOLFO: „Pasquino de' Cavoli… (dictează, şi Eugenio scrie) încredinţează jupanului Ridolfo Gamboni… bucăţi de postav de Padova două… la alegerea sa, ca să le vândă pe socoteala mea… fiindcă mi-a dat cu împrumut, fără camătă… ţechini treizeci…” Puneţi data şi iscăliţi-vă.

EUGENIO: S-a făcut.

RIDOLFO: Aveţi încredere în mine?

EUGENIO: Ei, asta-i! Cum să n-am?

RIDOLFO: Şi cu am încredere în dumneavoastră. Poftim, aveţi aici treizeci de galbeni. (Îi numără treizeci de ţechini.)

EUGENIO: Dragă prietene, îţi rămân îndatorat!

RIDOLFO: Domnule Eugenio, vi-i dau ca să vă plătiţi la timp datoriile, ca un om cinstit; postavul am să-l vând eu, ca să nu vi-l mănânce alţii, şi plec chiar acum, fără să mai pierd timp; dar, din dragostea ce v-o port şi în numele vechii datorii de recunoştinţă care mă leagă de dumneavoastră, daţi-mi voie să-mi descarc puţin inima. Drumul pe care a apucat înălţimea-voastră e drumul care duce la ruină. O să vă pierdeţi curând creditul şi-o să ajungeţi la faliment. Lăsaţi-vă de joc, de toate obiceiurile rele, ţineţi-vă de negustoria dumneavoastră, de familie şi purtaţi-vă cu înţelepciune. Cuvinte puţine, dar cumpătate, spuse de un om din popor, din toată inima; dac-o să le ascultaţi, o să vă meargă ceva mai bine. (Iese.)