SCENA 13

LEANDRU, din tripou, şi cei de mai înainte.

LEANDRO: Nu dorm, nu, nu dorm… Sunt aici şi-mi stă mintea-n loc de îndrăzneala domnului Eugenio!

EUGENIO: Ce spuneţi de purtarea nepotrivită a doamnei? Nu vrea să-mi deschidă uşa!

LEANDRO: Dar cine crezi dumneata că este doamna?

EUGENIO: După câte spune don Marzio, toată ziua du-te-vino…

LEANDRO: Mint şi don Marzio, şi cine-l crede.

EUGENIO: Bine, n-o fi aşa; dar prin mijlocirea dumitale n-aş putea avea plăcerea s-o salut?

LEANDRO: Ai face mai bine să-mi dai cei treizeci de ţechini!

EUGENIO: Am să ţi-i dau. Când pierzi pe datorie, ai timp, ca să plăteşti, douăzeci şi patru de ore.

LEANDRO: Vedeţi, doamnă Lisaura? Ăştia sunt pricopsiţii care-şi dau aere de oameni cinstiţi! N-au un ban şi vor să facă pe curtezanii.

EUGENIO: Tinerii de felul meu, dragă domnule conte, nu promit nimic înainte de-a fi siguri că se vor ţine de cuvânt. Dacă mi-ar fi deschis, nu şi-ar fi pierdut vremea, iar dumneata n-ai fi rămas aici, jos, cu neîncrederea dumitale. Poftim banii! Poftim cei treizeci de ţechini şi să ştii că un om ca mine, când nu are, găseşte. Ia-ţi banii şi învaţă să vorbeşti cu oamenii de felul meu! (Se duce şi se aşază în cafenea.)

LEANDRO (aparte): Mi-a plătit; acuma zică ce-o vrea, nu-mi mai pasă! (Lisaurei.) Deschide!

LISAURA: Unde-ai stat toată noaptea?

LEANDRO: Deschide!

LISAURA: Du-te dracului!

LEANDRO: Deschide! (Varsă ţechinii în pălărie, ca să-i vadă Lisaura.)

LISAURA: De data asta îţi deschid. (Se retrage şi deschide.)

LEANDRO: Îmi face cinstea fiindcă i-au făcut cu ochiul ţechinii ăştia frumoşi! (Intră în casă.)

EUGENIO: El da, şi eu nu? Îi arăt eu ei, să nu-mi zică mie pe nume dacă nu!