SCENA 3

DON MARZIO şi RIDOLFO.

RIDOLFO (aparte): Uite-l şi pe ăla care dă mereu din gură şi vrea să aibă întotdeauna dreptate!

DON MARZIO: Cafea!

RIDOLFO: Îndată!

DON MARZIO: Ce mai e nou, Ridolfo?

RIDOLFO: Nu ştiu ce să vă spun, domnule…

DON MARZIO: N-a venit nimeni la cafenea până acum?

RIDOLFO: E încă devreme.

DON MARZIO: Devreme? A bătut de nouă.

RIDOLFO: Nu, illustrissime; nu e nici şapte.

DON MARZIO: Ia taci, caraghiosule!

RIDOLFO: Vă asigur că n-a bătut nici de şapte.

DON MARZIO: Ia taci, măgarule!

WDOLFO: Mă ocărâţi pe degeaba.

DON MARZIO: Am numărat chiar în clipa asta orele. Îţi spun că e nouă… Şi apoi uită-te la ceasul meu (Îi arată ceasul), nu greşeşte niciodată.

RIDOLFO: Bine, dacă ceasul dumneavoastră nu greşeşte, priviţi-l; ceasul dumneavoastră arată şase şi trei sferturi.

DON MARZIO: Ei, nu se poate! (Îşi scoate lorgnon-ul şi se uită.)

RIDOLFO: Ce spuneţi?

DON MARZIO: Ceasul meu merge prost. E ora nouă. Doar auzit când a bătut.

RIDOLFO: De unde l-aţi cumpărat?

DON MARZIO: Mi-a fost trimis de la Londra.

RIDOLFO: V-au înşelat.

DON MARZIO: M-au înşelat? De ce?

RIDOLFO (ironic): V-au trimis un ceas prost.

DON MARZIO: Cum prost? Este unul din cele mai bune ceasuri făcute de Quaré.

RIDOLFO: Dac-ar fi bun, n-ar greşi cu două ore!

DON MARZIO: Merge întotdeauna bine, nu greşeşte niciodată.

RIDOLFO: Dacă arată şapte fără un sfert şi spuneţi că e nouă!

DON MARZIO: Ceasul meu merge bine.

RIDOLFO: Aşa că în curând va fi şapte, cum am spus şi eu.

DON MARZIO: Eşti cam îndrăzneţ! Ceasul meu merge bine, tu spui prostii şi… bagă de scamă să nu-ţi dau cu ceva în cap!

(Vine un băiat cu cafeaua.)

RIDOLFO (cu ciudă): Poftiţi cafeaua! (Aparte.) Ce dobitoc!

DON MARZIO: Pe domnul Eugenio l-ai văzut?

RIDOLFO: Nu, illustrissime domn!

DON MARZIO (bându-şi cafeaua): O fi stând acasă să-şi giugiulească nevasta… Ce om muieratic! Nevastă şi iar nevastă, nevastă şi iar nevastă! Nu-l mai vede nimeni, se face de râsul lumii. Un om fără caracter. Nu ştie să se poarte. Nevastă şi iar nevastă, nevastă şi iar nevastă!.

RIDOLFO: Ce nevastă? A jucat toată noaptea la jupân Pandolfo.

DON MARZIO: Păi cu ce spun: joc şi iar joc! Joc şi iar joc! (Îi dă ceaşca şi se ridică.)

WDOLFO (aparte): Joc şi iar joc; nevastă şi iar nevastă, şi dracu' să-l ia!.

DON MARZIO: A venit alaltăieri la mine, în mare taină, cu rugămintea să-i împrumut zece ţechini şi a garantat cu o pereche de cercei de-ai nevesti-si.

RIDOLFO: Vezi bine, orice om se găseşte uneori la strâmtoare, nu-i face plăcere să ştie şi ceilalţi; de asta o fi şi venit la dumneavoastră, crezând că n-o să spuneţi nimănui nimic.

DON MARZIO: A, eu nu vorbesc. Fac bucuros servicii tuturor şi nu mă laud. (Arată cerceii care se află într-o cutiuţă.) Uite-i, ăştia-s cerceii nevesti-si. I-am împrumutai zece ţechini; crezi că m-am păcălit?

RIDOLFO: Eu nu mă pricep, dar cred că nu.

DON MARZIO: Băiatul dumitale e aici?

RIDOLFO: Este.

DON MARZIO: Cheamă-l! Ei, Trappola!