SCENA 4

TRAPPOLA, din prăvălie, şi cei de mai înainte.

TRAPPOLA: Am sosit.

DON MARZIO: Vino aici! Du-te la giuvaergiul de-alături, arată-i cerceii ăştia, care sunt ai nevestei domnului Eugenio, şi întreabă-l, din partea mea, dacă sunt acoperit pentru cei zece ţechini pe care i-am împrumutat.

TRAPPOLA: La ordinele dumneavoastră! Va să zică cerceii sunt ai nevestei domnului Eugenio?

DON MARZIO: Da. În curând n-o să mai aibă nimic; moare de foame.

RIDOLFO (aparte): Săracul de el, pe ce mâini a încăput!

TRAPPOLA: Şi domnul Eugenio nu se supără că află toată lumea ce face el?

DON MARZIO: Unui om ca mine poţi să-i încredinţezi orice taină.

TRAPPOLA: Iar unuia ca mine nu poţi să-i încredinţezi nimic.

DON MARZIO: De ce?

TRAPPOLA: Pentru că am un păcat: repet numaidecât totul.

DONMARZIO: Rău, foarte rău; dac-o să faci aşa, o să-şi piardă toată lumea încrederea în dumneata şi n-o să-ţi mai spună nimeni nimic.

TRAPPOLA: Da, dar aşa cum dumneavoastră mi-aţi spus mie, tot aşa pot s-o spun şi cu altuia.

DONMARZIO: Du-te şi vezi dacă frizerul are timp să mă bărbierească.

TRAPPOLA: La ordinele dumneavoastră! (Aparte.) Pentru zece bani vrea să bea şi cafea şi să aibă şi slugă la poruncă… (Intră la bărbier.)

DON MARZIO: Spune-mi, Ridolfo, ce face balerina de-alături?

RIDOLFO: Ca să spun cinstit, habar n-am.

DON MARZIO: Mi s-a spus că e protejata contelui Leandro.

RIDOLFO: Mă iertaţi, domnule, dar dă cafeaua-n foc. (Aparte.) Mai bine îmi văd de-ale mele. (Intră în prăvălie.)