SCENA 15

PANDOLFO şi cei de mai înainte.

PANDOLFO: Aici sunt, la poruncă!

LEANDRO: Vrei să ne împrumuţi camerele dumitale ca să mâncăm?

PANDOLFO: La porunca dumneavoastră, dar, vedeţi, şi eu… plătesc chirie…

LEANDRO: Se înţelege, plătim şi pentru osteneală.

EUGENIO: Cu cine crezi că ai de-a face? Plătim tot.

PANDOLFO: Foarte bine, poftiţi. Mă duc să fac curăţenie. (Intră în tripou.)

EUGENIO: Ei, cine se duce să comande?

LEANDRO (lui Eugenio): S-ar cuveni să faci dumneata treaba asta, eşti mai învăţat cu oraşul.

DON MARZIO (lui Eugenio): Da, du-te dumneata.

EUGENIO: Ce să comand?

LEANDRO: Ce vrei!

EUGENIO: Dar ştiţi vorba cântecului: Veselie nu-i în viaţă când femeia nu-i de faţă!

RIDOLFO (aparte): Mai vrea şi femei pe lângă toate celelalte!

DON MARZIO: Domnul conte ar putea să-şi aducă balerina.

LEANDRO: De ce nu? Între prieteni mi-e uşor s-o fac să vină.

DON MARZIO (lui Leandro): E adevărat că vrei s-o iei de nevastă?

LEANDRO: Nu e momentul să vorbim de asta.

EUGENIO: Iar eu voi încerca s-o aduc pe pelerină.

LEANDRO: Cine e pelerina asta?

EUGENIO: O femeie cinstită şi cu bun-simţ.

DON MARZIO (aparte): Da, da, las' că-i spun eu cum stau lucrurile.

LEANDRO: Hai, du-te să comanzi de mâncare.

EUGENIO: Câţi suntem? Noi trei şi două femei fac cinci. Don Marzio, dumneata ai vreo iubită?

DON MARZIO: Eu nu. Sunt cu voi.

EUGENIO: Ridolfo, vino şi dumneata să iei o îmbucătură cu noi.

RIDOLFO: Mulţumesc, eu trebuie să-mi văd de prăvălie.

EUGENIO: Ei, haide, nu te lăsa rugat.

RIDOLFO (încet, lui Eugenio): Cum de-aveţi inima să faceţi o treabă ca asta?

EUGENIO: Ce să fac? Am câştigat şi vreau să mă veselesc.

RIDOLFO: Şi pe urmă?

EUGENIO: Pe urmă, salutare! La viitor se gândesc astrologii. (Intră, în han.)

RIDOLFO (aparte): Ce să fac? M-am ostenit degeaba! (Se retrage.)