SCENA 24

EUGENIO, VITTORIA şi RIDOLFO.

EUGENIO (bravând, spre uşa balerinei): Laşule, mişelule, fugi? Te ascunzi? Ieşi afară, dacă ai curaj!

VITTORIA (venind în faţa lui Eugenio): Dacă vrei sânge, varsă-l pe-al meu!

EUGENIO: Pleacă de-aici, femeie nebună, femeie fără minte!

VITTORIA: Vie nu mă mai dezlipesc de line!

EUGENIO: Pe crucea mea, pleacă, sau fac vreo nebunie! (O ameninţă cu spada.)

RIDOLFO (cu arma în mână, aleargă s-o apere pe Vittoria şi se postează în faţa lui Eugenio): Stăpâne, ce-ai de gând? Crezi că dacă ai spada în mână, îi sperii pe toţi? Femeia asta nevinovată n-are pe nimeni s-o apere, dar cât voi avea o picătură de sânge în mine, am s-o apăr eu! O mai şi ameninţi. După cât ai umilit-o, o mai şi ameninţi? (Vittoriei.) Doamnă, veniţi cu mine şi nu vă temeţi de nimic.

VITTORIA: Nu, Ridolfo dragă, dacă bărbatul meu vrea să mă omoare, lasă-l s-o facă! Hai, omoară-mă! Câine, ucigaşule, trădătorule! Omoară-mă, nemernicule, om josnic, fără inimă, fără conştiinţă!

(Eugenio îşi pune spada în teacă, fără să vorbească, umilit.)

RIDOLFO (lui Eugenio): Ah, domnule Eugenio, văd că vă pare rău, aşa că vă cer iertare dac-am fost prea îndrăzneţ. Înălţimea-voastră ştie că vă iubesc, ştiţi ce-am făcut pentru dumneavoastră, aşa că luaţi izbucnirea mea tot ca un semn de dragoste. Biata doamnă, mi se rupe inima când o văd! E cu putinţă ca lacrimile ei să nu vă înduioşeze inima? (Eugenio îşi şterge ochii, dar nu spune nimic; încet, Vittoriei.) Uitaţi-vă, doamnă Vittoria, uitaţi-vă la domnul Eugenio! Plânge, s-a înduioşat, o să se pocăiască, o să-şi schimbe viaţa şi fiţi sigură c-o să vă iubească.

VITTORIA: Lacrimi de crocodil! De câte ori nu mi-a promis că-şi schimbă viaţa! De câte ori nu m-a încântat cu ochii ăştia plini de lacrimi! Nu-l mai cred; e un trădător, nu-l mai cred.

(Eugenio freamătă, plin de ruşine şi furie. Îşi aruncă pălăria pe jos, ca un om disperat şi, fără să spună nimic, intră în cafenea.)