SCENA 3

CONTELE LEANDRO, ieşind din casa Lisaurei, şi EUGENIO.

LEANDRO: Domnule Eugenio, uite banii dumitale, sunt toţi aici, în punga asta; dacă vrei să ţi-i dau înapoi, să mergem.

EUGENIO: Nu mai joc… n-am pic de noroc.

LEANDRO: Nu ştii proverbul: o dată aleargă câinele, altă dată iepurele?

EUGENIO: Numai că eu sunt mereu iepurele, şi dumneata mereu câinele.

LEANDRO: Mi-e un somn de nu te văd. Nici n-am să pot ţine cărţile în mână, dar patima asta blestemată mă face să nu-mi pese dacă pierd, numai să joc.

EUGENIO: Şi mie mi-e somn. Azi nu mai joc în nici un caz.

LEANDRO: Nu-i nimic dacă n-ai bani, mi-e de-ajuns cuvântul dumitale.

EUGENIO: Crezi că n-am bani? (Arătă punga cu cei zece ţechini) Am aici zece ţechini, dar nu vreau să joc.

LEANDRO: Să jucăm măcar pe-o ciocolată.

EUGENIO: N-am chef.

LEANDRO: Pe-o ciocolată, te rog.

EUGENIO: Dar dacă-ţi spun…

LEANDRO: Numai pe-o ciocolată, şi cine-o vrea să joace pe mai mult, pierde un ducat.

EUGENIO: Fie, pe-o ciocolată, haide. (Aparte.) Tot nu mă vede Ridolfo.

LEANDRO: S-a prins mierla-n laţ! (Intră cu Eugenio în tripou.)