DON MARZIO, apoi RIDOLFO, din prăvălie.
DON MARZIO: Toţi giuvaergiii spun că nu merită zece ţechini. Toţi se minunează că Eugenio m-a tras pe sfoară. Nu poţi să mai faci un bine. Nu mai dau nimănui un ban să-l văd crăpând. Unde dracu' o mai fi şi ăsta? S-o fi ascuns, ca să nu-mi plătească!
RIDOLFO: Domnule, sunt la dumneavoastră cerceii domnului Eugenio?
DON MARZIO: Uite-i! Splendorile astea de cercei care nu fac nici cât o ceapă degerată; m-a tras pe sfoară. A fugit, derbedeul, ca să nu-mi plătească. E falit, e falit!
RIDOLFO: Iată banii, domnule, şi nu mai faceţi gălăgie; aveţi aici zece ţechini, aşa că daţi-mi, vă rog, cerceii.
DON MARZIO (se uită la bani cu lorgnon-ul): Sunt ţechini adevăraţi?
RIDOLFO: Eu zic că da… şi, dacă nu, aici mă găsiţi.
DONMARZIO: Îi dai de la dumneata?
RIDOLFO: Eu n-am nici un amestec, sunt banii domnului Eugenio.
DON MARZIO: Cum de i-a găsit?
RIDOLFO: Nu sunt la curent cu afacerile dumnealui.
DON MARZIO: I-a câştigat la cărţi?
RIDOLFO: V-am spus că nu ştiu.
DON MARZIO: Ah, dacă stau şi mă gândesc, trebuie să fi vândut postavul. Da, da, a vândut postavul, i l-a vândut jupân Pandolfo.
RIDOLFO: Fie ca dumneavoastră; luaţi banii şi daţi-mi, vă rog, cerceii.
DON MARZIO: Ţi i-a dat domnul Eugenio, sau ţi i-a dat Pandolfo?
RIDOLFO: Oh, că vorbă lungă mai sunteţi! Îi vreţi, sau nu-i vreţi?
DON MARZIO: Dă-i încoa', dă-i încoa'… Săracul postav! L-o fi dat pe nimica toată!
RIDOLFO: Îmi daţi cerceii?
DON MARZIO: Trebuie să-i duci lui?
RIDOLFO: Lui!
DON MARZIO: Lui sau nevesti-sii?
RIDOLFO (cu nerăbdare): Lui sau nevesti-sii.
DON MARZIO: El unde-i?
RIDOLFO: Nu ştiu.
DON MARZIO: Va să zică îi duci nevesti-si?
RIDOLFO: Îi duc nevesti-si.
DON MARZIO: Merg şi eu.
RIDOLFO: Daţi-mi-i mie şi gata. Sunt un om de onoare.
DON MARZIO: Să mergem, să mergem să-i ducem nevesti-si. (Porneşte.)
RIDOLFO: Ştiu să merg şi singur.
DON MARZIO: Vreau să-i fac chiar eu serviciul ăsta. Să mergem, să mergem. (Iese.)
RIDOLFO: Când vrea ceva, n-o mai scoţi la capăt cu el! Băieţi, aveţi grijă de prăvălie! (Îl urmează.)