SCENA 18

RIDOLFO, EUGENIO, VITTORIA, din cafenea, şi DON MARZIO.

DON MARZIO (aparte): Uite-i pe cei trei nebuni: nebunul desfrânat, nebuna geloasă şi nebunul fălos.

RIDOLFO (Vittoriei): Ca să vă spun drept, simt o uşurare nespusă.

VITTORIA: Dragă Ridolfo, îmi redai pacea, liniştea, pot spune chiar viaţa!

EUGENIO: Crede-mă, prietene, eram sătul de viaţa pe care o duceam, dar nu ştiam cum să scap de vicii. Fii binecuvântat că mi-ai deschis ochii cu sfaturile, cu dojenile, cu bunătatea şi cu binefacerile dumitale; mi-ai limpezit mintea şi m-ai făcut să mă ruşinez… sunt alt om acum şi sper că schimbarea mea va fi de lungă durată pentru mângâierea, pentru mulţumirea dumitale, şi după pilda oamenilor cuminţi, cinstiţi şi cumsecade ca dumneata.

RIDOLIO: Sunteţi prea bun, nu merit atâtea laude.

VIRTORIA: Cât oi trăi am să-mi aduc aminte de binele pe care mi l-ai făcut; mi l-ai dat înapoi pe iubitul meu soţ, singurul lucru de preţ pe care-l am în lumea asta. Am vărsat atâtea lacrimi ca să-l iau de bărbat, atâtea când l-am pierdut şi atâtea ca să-l redobândesc… dar astea de-acuma sunt lacrimi de emoţie, de dragoste şi de duioşie, care-mi umplu sufletul de plăcere şi mă fac să uit orice durere trecută şi să aduc mulţumire Cerului şi laudă milosteniei dumitale!

RIDOLFO: Mă faceţi să plâng de bucurie.

DON MARZIO (aparte, privindu-i mereu cu lorgnon-ul): Nebunii dracului!

EUGENIO: Vrei să mergem acasă?

VITTORIA: Sunt plânsă, ciufulită şi răvăşită la faţă. Poate că ne-aşteaptă acasă mama sau vreo altă rubedenie şi n-aş vrea să mă vadă cu lacrimi în ochi.

EUGENIO: Hai, linişteşte-te, să mai stăm puţin.

VITTORIA: Ridolfo, n-ai o oglindă? Aş vrea să văd cum arăt.

DON MARZIO (aparte, cu lorgnon-ul în mână): I-o fi deranjat bărbatu-său moţul!

RIDOLFO: Dacă vreţi să vă uitaţi în oglindă, să mergem sus, în tripou.

EUGENIO: Nu, acolo nu mai pun piciorul!

RIDOI. IO: Nu ştiţi noutatea? Pandolfo e la puşcărie.

EUGENIO: Da? O merită, ticălosul, mi-a mâncat o grămadă de bani!

VITTORIA: Să mergem, dragă bărbate.

EUGENIO: Dacă nu mai e nimeni, să mergem!

VITTORIA: Mă simt tare prost aşa ciufulită. (Intră în tripou foarte veselă.)

EUGENIO: Sărăcuţa! Nu mai poate de bucurie! (Intră şi el.)

RIDOLFO: Merg şi eu, să vă conduc. (Intră şi el.)