Duminică 25 aprilie 1999

Mâine am să telefonez la spitalul Tenon, să cer un consult de urgenţă. Nu pot aştepta până în 21 mai, când m-au programat: medicamentele prescrise nu-mi fac nici un bine: am, în continuare, ameţeli, urechile îmi vâjâie – în schimb, mă adorm, mă neutralizează, mă fac să moţăi tot timpul, mă împiedecă să lucrez. Mă simt de parcă n-aş fi dormit o săptămână – când, de atâta timp dorm câte 12-l4-l6 ore din 24. Măcar de-ar fi somn de compensaţie – vreau să spun: dacă somnul acesta ar şterge o parte din oboseala adunată. Da de unde! Nu e somn, e adormire permanentă.

Sânt foarte supărat pe doctoriţa Tordjman (ea nu mai poate dormi de supărarea mea.).