Vineri 23 aprffie 1999

M-am trezit devreme, chiar dacă nu am nimic important de făcut.

I-am scris, aseară, lui Grigurcu, dar n-am să-i trimit scrisura. Deocamdată. Sau niciodată.

Un sondaj zice că instituţia cea mai iubită de români este Biserica. Una din două: ori credincioşii români sunt cei mai creştini credincioşi şi iartă tot, nu. Iartă nimica; ori au faţă de Biserică aceeaşi reacţie masochistă ca şi faţă de Securitate. Fiecare ştie bine că el, dacă ar ridica glasul să critice, s-ar găsi un alt glas care să-i zică: „Tu vorbeşti care eşti tuberculos?” Aşa că tace. Tăcând, merge mai departe: „preferă”, 'place, iubeşte.

Zic şi eu, fiindcă nu accept în ruptul capului că, dintr-o dată, Românul s-a descoperit religios. El era doar superstiţios. Acum, bag-sama a devenit profund – asta, zi-i pe nume. Născut-ortodox! Ştie el ce ştie securistul Ciachir Dan (ca şi celălalt Dan, şi acela securist: Zamfirescu). Că a venit vremea securistului, nu doar mare-patriot, dar şi a securistului mare-ortodox.