Luni 12 aprilie 1999
Am adunat şi pus într-un dosar aparte textele mele privindu-l pe Caraion:
Scrisoare către Grigurcu, 22 aug. 1998;
O aniversare 22 oct.;
Scrisoare către Grigurcu 11 nov.;
Pe marginea unui editorial 21 dec. 98;
Din nou despre Caraion 24 ian. 1999;
Buduca 1 febr. 99;
Iarăşi despre Caraion 6 febr. 99.
Am, în continuare, certitudinea că am fost primul care să fi reacţionat la valul de atacuri calomnioase, mincinoase. Mariana Sipoş, în timpul ultimei convorbiri telefonice, spunea că ea vorbise despre Caraion cu mult înainte. Adevărat, însă. Date fiind constrângerile de timp (şi de bani – ale ei) telefonice, m-am abţinut de a-i atrage atenţia că ea vorbise, în general, despre Caraion, or eu scrisesem primul Nu! Campaniei anti-Caraion din jurul cărţii Această dragoste.
Primul, al cincilea – ce contează. Ba contează! Fiindcă bravii compatrioţi amnezici, nu numai că trec cu vederea fapta altuia, ci şi-o propun pe a lor, în frunte, în buna tradiţie a literaturii de ficţie.
Judecând după ce mi-a spus Solacolu că ar fi produs în redacţia R. L. telefonul Marianei Sipoş (că „Virgil”-ul căreia era adresată scrisoarea nu era Ierunca, ci Vasiliu) arată panica de moment: or să publice o notiţă de „rectificare” şi cu asta se vor considera spălaţi de păcatele, nu doar trecute, ci şi viitoare. Oare? Ba n-au să publice nimic! Îl cunosc pe Manolescu mai bine decât se cunoaşte el însuşi -Manolescu nu dă desminţiri, nu-şi recunoaşte erorile – nu fiindcă s-ar simţi „pe deasupra” – ci, tocmai: se ştie slab, fragil, în ochii lui recunoaşterea unei banale şi omeneşti „scăpări” l-ar coborî, l-ar diminua, l-ar nega. Câte despre eternelul Dimisianu.
Întâmplarea cu scrisoarea dovedeşte că „suplimentul Caraion” nu a fost trimis spre verificare, Monicilor. Ierunca ar fi atras atenţia numaidecât că nu lui îi era adresată acea scrisoare. Şi dacă se adevereşte impresia lui Solacolu: publicând acum, în 1999, acele texte murdare despre Monica şi despre Virgil, Manolescu le fac un imens rău: atunci, tipărite în cârpuţa-pentru-muci numită Săptămâna, cei buni nici nu le luaseră în seamă, punându-le pe seama invenfu/or Securităţii; acum însă, cu „garanţia' securiitorului Pelin (că acele afirmaţii sunt, dacă nu şi adevărate, atunci măcar scrise de mâna lui Caraion), optica e schimbată. Iscălitoreasa volumului Aceasta dragoste. Măcar îi menajase pe Monica şi pe Virgil, neproducând citate din Săptămâna; România literară însă a ales Calea Regală a Cretinismului Literatorios Romândru, altfel spus (ca să fie citat şi Dimisică): Bulevardul Nesimţirii Manolesciene inaugurat (ă) în 1990, în numerele 50, 51 şi 52, prin Scrisoare deschisă către – aceea semnată de Voican, supraşeful Securităţii.
Şi atunci, ca şi în 14-20 octombrie 1998, când organul US a publicat o idioţenie din Cartea Securităţii, a pus-o sub indicaţia: DOCUMENT.
Mi-a sosit scrisoare de la Laszlo. De acord să fie publicate şi scrisorile de după dialoguri. Îmi trimite o fotografie de la doctorat, tăieturi şi un număr întreg din Cuvântul, în care Buduca rade Jurnalul unui jurnal – 'ice că Goma e imoral – „pentru că spune adevărul”.
A-ha: de asta Buduca-i moralds: pentru că e mincinos.
