Vineri 19 februarie 1999

Ieri am mai primit o scrisoare de la Elvira Iliescu şi volumul pe care îl aveam, dar nu-l mai găseam. În clipa în care am desfăcut plicul şi am extras exemplarul proaspăt venit, privirea mi-a căzut, în biblioteca din salon, pe. Aceeaşi culoare roşie a Râsului! Cum de va fi ieşit iar la lumină? Dumnezeu să ştie, pentru că pe acolo umblu zilnic de mai multe ori. Fireşte, ca de obicei, e mulţumită pentru „succesele” (sic) mele, îmi aduce aminte că „astrele au prezis toate-toate – cu excepţia Nobel-ului.” – ceea ce înseamnă că. N-o să-l primesc! Mă anunţă. Scrisoare de la Solacolu: trimite Don Quijote, antologia cu textele lui Caraion şi despre el.

Si o scrisoare de la Florica Alexandra Constantinescu, cea care i se adresase lui Laszlo, citindu-i în Jurnalul unui jurnal adresa. Îmi scrie multe cuvinte bune, cu care prilej îi scapă şi câteva informaţii:

— Când a apărut Jurnal-ul de la Nemira.

        „. I-am scris dlui Liiceanu în luna mai 1997, rugându-l să-mi trimită lunar câte un volum (neputând da 50.000 lei o dată). De-abia în luna august 1997 am primit răspuns că nu ei au editat volumele şi m-au îndrumat spre Nemira.”

Desigur, nu Liiceanu în persoană a îndrumat-o, dar e nostimă „trompada”; alta:

— „în ceea ce priveşte Uniunea Scriitorilor, în luna dec. 1998, pe Radio

Cultural, a fost o discuţie legată de problema scriitorilor excluşi din Uniune şi răspunsul acesteia a fost mai mult decât infantil, chiar securist şi anume „să facă cerere de reprimire”.

Şi ultima: „Aseară (14 februarie, n.m.), la TV 2 Laurenţiu Ulici a bâlbâit ceva despre propunerea pt. premiul Nobel alături de Mircea Ivănescu şi Gellu Naum cu adausul că pt. anul 2000 îl propune pe N. Breban.”

Ei, bravos, naţiune! Dacă băieţii de la Aspro au comis o. inde-licateţe (sânt convins că în hârtiile primite de la Fundaţie li se recomanda discreţie în privinţa propunerii), Lulici este de-a dreptul. Ilici, cum îi spunea Ierunca! Nu pentru că 1-a propus pe Breban, Doamne fereşte, ci pentru că spune la televizie pe cine va propune el – care nici n-a fost solicitat să facă aşa ceva.

N-am primit nimic de la lansare – din partea lui Laszlo. În schimb primesc veşti indirecte despre facerile lui: din cei care mi-au scris: Grigurcu şi D-na Constantinescu au primit de la el cărţi.

Share on Twitter Share on Facebook