Marţi 12 ianuarie 1999

Azi dimineaţă am scris un text destinat a fi citit în timpul lansării Jumalului IV-V. Pentru a putea trimite faxul, a fost necesar să vorbesc întâi la telefon – s-a nimerit ca Radu Mareş să fie acolo. Pentru prima oară am dialogat altfel decât prin scris. Mi-a spus că mi-a trimis 15 exemplare, că mi-a scris o scrisoare lungă, în care îmi face tot felul de propuneri erotice (cred că am reţinut bine: erotice) – o să văd eu când o să vină şi o s-o citesc. Că, dacă sânt de acord, să-i comunic; dacă nu, să rup scrisoarea!

Ce mi-o fi propus să dau la publicat – ori să scriu?

Până atunci transcriu textul de care am vorbit (din superstiţie l-am datat: 11 ianuarie, deşi l-am scris azi, 12): [Vezi textul „Mesajul autorului” în Butelii., 1997

De bine ce am început să iau şi antibiotice, m-a apucat tusea: nu pot sta culcat: mă înec de tuse.

Adineauri (pe-aici fiind ora patru şi jumătate) a prins a fulgui. Zăpadă de Paris: vine greu, se duce uşor.

Incapabil să lucrez.

O oră mai târziu: neînstare să stau în pat. Tuşesc.

Viscoleşte! La Paris!

Ora 23: venind Filip foarte târziu de la facultate, mi-a adus de la cutia poştală două colete cu cărţi: 15 exemplare din flecare jurnal. Domnule! Acest Radu Mareş nu va fî român – atât de normal s-a manifestat. Cine ştie cât îi costă pe români, în România, normalitatea.

Acum mă duc la culcare – sper să dorm, să nu mă chinuie tusea.

Mare bucurie-mare. Am de unde da cu dedicaţie.