Joi 29 iulie 1999

Dacă spun că sânt distrus de oboseală, mă re-re-repet. Şi nu: de fiecare dată oboseala-i alta. Mai invadatoare; mai neiertătoare.

Aşadar, va trebui să se înţeleagă că nu e plângere, tânguială – ci dare de seamă, raport zilnic, „despre starea oboselii'.

Mă uit la numărul paginilor din această lună pe sfârşite – nu-mi vine a crede: „numai” 20 şi ceva? Dar ce mi s-a-ntâmplat de nu mai scriu atâta? Ei, uite, mi s-a-ntâmplat şi mie! De peste o lună de zile nu mai scriu „pentru ziar”: treburile s-au degradat odată cu războiul din Kosovo: al doilea text, Au venit americanii! „a căzut pe contra”, iar O pace grea cât cinci războaie pe şi mai contra: plecarea lui Cristoiu de la Cotidianul] Se pare că aici a fost valabilă zicala: „Rău cu rău, dar mai rău fâr-de rău. Oricum, nu am primit de multă vreme veşti de la Stoiciu, Lulu îmi spune că noul Cotidian ba nu publică întreaga săptămână, ba publică câte două bucăţele pe săptămână.

Mă întreb ce or fi spunând (gândind, scriind), acum, iugoslaviştii carpatodunăretici – vreau să zic: acum, după ce până şi ei au aflat ce trebuşoare au făcut Sârbii (şi) în Kosovo.

Ce întrebare tâmpită! Ce poate gândi unul ca Paler! Ca Breban, ca Dimisianu: că Sârbii sunt martirizaţi, nedreptăţiţi – de Occidentul putred! Dar nea Alecu Paleontologu, ce va fi cugetând dânsul? Eh, nea Alecu. Sau: cum istoria personală, subiectivă înlocuieşte istoria generală!

Pe aceşti români de viţă veche nu-i poate îndrepta nici cosciugul. Veşnica poveste: complexul lor de inferioritate s-a întors pe cealaltă faţă, a superiorităţii, aia de nu admite, mă-nţelegi, carevasăzică, cum că la o adică ei s-ar fi-nşelat.