Joi 25 martie 1999

Bunavestire – halal, pentru sârbi şi pentru albanezii creştini.

N-am să pot scrie mult: ameţesc. Dealtfel nici nu am ce nota. Ieri nu a venit poştă deloc.

A venit azi: Timpul 1/1999, unde mi se reproduce prima parte din Gaura cjân arhive (Calciu). Însă adresa este riguros aceeaşi de la care mi s-a returat scrisoarea de mulţumire pentru numărul anterior.

Scrisoare de la Laszlo: Dacia îi publică în două-trei săptămâni Dicţionarul îtalâan-român; Melancu i-a cerut un volum, el s-a hotărât pentru unul de polemici, în care ar vrea să introducă şi dialogurile noastre.

Cică Mareş a trimis la Satu Mare, pentru a fi cules, volumul încredinţat de Laszlo al Patimilor. Sper ca între timp să-i fi parvenit şi cel trimis de mine. Jurnalul 1998 nu a fost trimis la tipografie, pentru că aşteaptă o subvenţie.

Mi-a scris şi Vasile Baghiu; mi-a trimis volumul tatălui său Prizonier în URSS şi unul de versuri (al fiului); Maniera.

Am să le scriu – după ce mă voi odihni puţin.

Am aflat: Paștele ortodox cade în 11 aprilie.

Share on Twitter Share on Facebook