Luni 20 septembrie 1999

Mi se întâmplă frecvent în ultima vreme: deschid ordinatorul, „scot” jurnalul, scriu data. Şi, fulgerător, găsesc piatra filosofali-cească: tăcerea. Când nu ai nimic a spune – taci. Taci şi atunci când, deşi ai ce spune, ţi-e lehamite: atâta ai dat din falcă, spus, scris, bănănăit – şi tot degeaba.

Să nu uit: am împlinit ieri (sau alaltăieri?) zece ani de când nu mai fumez. Doctorul Metzianu m-a convins – în fine, aproape obligat, prin jurământ „pe capul băiatului”. Zece ani în care o singură dată am pus o ţigară în gură, am aprins-o, apoi i-am dat-o Anei – care avea mâi-nile ocupate, ori ne-curate. Dar n-am tras măcar un sfert de fum. Deşi, Doamne, ce l-aş mai fi înghiţit.

Mâine are să fi Echinoxul de toamnă. Au şi început furtunile: astă noapte a fost prăpăd – la Paris doar ploaie violentă, însă în alte părţi: inundaţii, dezrădăcinări de arbori, acoperişuri zmulse.

Dacă am să fiu cuminte, de mâine (deşi marţi.), am să las Laguna în pace, o vreme. Şi am să încerc să scriu şi despre cărţile autorului de mine, nu doar despre viaţa autorelui.

Există însă o piedecă greu de trecut, evitat, ocolit: în primul rând nu-mi place să vorbesc, eu, despre cărţile mele, pe acelea le scriu; în al doilea: nu mai ţin minte decât cu totul vag cum le-am scris, cum s-a petrecut cu publicatul fiecăreia; în al treilea: sânt convins că, „povestind” cutare roman, aş comite o a n-a variantă – binişor diferită de cea care a fost editată.

Să admitem că în viitor se vor găsi câţiva cititori interesaţi de „bucătărie”. Da, dar în scrisul pe hârtie e ca şi în. Bucătărie. Numai bărbaţii şi nefrancezii cred că gătitul se învaţă, citind reţete: pui atâta din cutare, atâta din cutare, focul să fie aşa, ordinea aceasta. Foarte bine: respectând „reţeta”, rezultă mâncarea ta, nu cea gustată în altă parte, ori dedusă din reţetă. Nu, soro: literatura, ca şi gastronomia (am folosit deliberat termenul) e făcută de autor, de „şef. Este foarte adevărat: Francezii au ceea ce noi, Românii, nu avem: plăcerea de a vorbi alimentele: ei fac, din cuvinte, pat, covor, culcuş – pentru vinul ce va fi băut, mâncarea cutare care va fi ingurgitată, brânza cutare. În această chestiune e ca şi cu găina-oul: nu se poate spune dacă noi sân-tem lipsiţi de darul de a vorbi alimentele (decât rudimentar, cantitativ şi. Exclamativ – ca Sadoveanu, ca Păstorel Teodoreanu, ca Muşates-cu-Fiul), fiindcă am fost lipsiţi de aceste alimente, ori, negân-dindu-ne că acestea ar putea procura şi emoţiuni estetice, nu doar îndestulare, nici nu ne-am aplecat spre cultivarea (biologică) a „materiei prime”.

M-am îndepărtat, m-am rătăcit.

Sper ca mâine – cu prilejul Echinoxului – am să-mi găsesc cuvintele.