Luni 27 septembrie 1999

De sâmbătă am televizor.

Mi-au venit scrisori – ciudăţenie:

De la Focşani Luca Piţu a expediat în 17 septembrie – a ajuns aici sâmbătă 25 septembrie;

Elvira Iliescu a trimis din Constanţa la 20 septembrie – tot la 25 septembrie mi-a parvenit;

Tot de la Constanţa a scris Fănel Davidescu – scrisoarea lui a ajuns azi, 27 – patru săptămâni a făcut.

Luca Piţu îmi scrie câteva cuvinte bune despre Jurnal de apocrif. Găseşte că nu e rea formula găsită, „alternanţă de însemnare cotidiană cu misive, replici şi textul e libertare”. Este şi el descurajat de halul în care se află România, dar, „dacă Goma, în ţară venind, ar pune de-o mişcare, de-o alianţă, de-o asociere a solitarilor, i-aş da totuşi o mână, un picior, o gură, un pix. De ajutor” – asta a propos de îndemnul de la sfârşitul unui text, de a pune mâna cei curaţi şi de a face un partid.

Elvira Iliescu îmi urează La mulţi ani! De ziua mea ce va să vină (în 2 octombrie), îmi mai dă câteva preţioase indicaţiuni horoscopice şi pune în plic şi un text – trimis lui N. Florescu, presupun.

Fănel Davidescu: a avut mari necazuri în ultima vreme: sănătatea lui tot mai şubredă, moartea prietenei lui, trădarea celor pe care-i crezuse curaţi şi buni. împreună cu Sabin Ivan şi-a dat demisia din ACDN Constanţa – dezamăgit de „intelectualul cu misie”, trimisul Ciorbii: regizorul (bun, se zice) Daneliuc. Pentru întâia oară îmi scrie: „ar fi fost cea mai mare greşeală [dacă te-ai fi întors în ţară], să dai „răul„ de acolo pe „binele„ de aici. În afară de câţiva supravie-ţu-itori, nimeni nu te-ar fi meritat” (.) „Până şi Sabin care acum câţiva ani susţinea că ai făcut greşeala că nu te-ai repatriat şi-a retras spusele.”

Necazul: vorbele bune ale lui Fănel nu mă reconfortează, nu mă oblojesc. Am să rămân până în clipa cea din urmă cu sfâşietoarea durere de a nu mă fi întors în ţară – fiind, în continuare, hotărât să nu mă întorc.