Sâmbăta 4 septembrie 1999

Mă întorc la Cetatea Albă. Măcar acolo – pe hârtie – fac şi desfac (după bunul plac – asta a fost rima, dar nu şi adevărul curat, fiindcă nu bunul plac mă călăuzeşte în acest joc ludic, ar fi zis Săram) cu creionul, cu guma. Acum mă ocup de partea nordică a campusului, cea „dincolo de canal”, care va fi anexa civilă şi truditoare a Universităţii – acolo vor locui profesorii, administratorii, meşteşugarii, persoanele care vor lucra pentm studenţi. În fapt, va fi un cartier (nou) al oraşului Cetatea Albă. Sau o localitate aparte, ţinând de Universitate? Mai degrabă aşa. În faza finală va fi un adevărat orăşel, cu viaţa lui, cu gospodăria lui, iar oamenii, în loc să meargă la uzină, vor merge în Campus, la lucru. Va avea (localitatea) alte două surse de venit: stadionul acoperit, care va găzdui – pentru nordici – întâlniri de atletism, fotbal, rugby, echitaţie, patinaj (hockey), motocros de sală, box – ba chiar şi concerte „populare”; apoi o industrie a imprimeriei. O parte a „braţelor” se vor activa, deci, pe loc (de la: 7ocalitate): la întreţinerea „uzinei” care va deveni Stadionul şi la funcţionarea hotelurilor pentm sportivi şi spectatori. Hai să adaug o a treia activitate ce nu va ţine direct de Campus: pepinierele.

Mă duc la lucru: am drum lung de făcut.