Târgul arde. Fum vâscos si zgură

le simtim ca un nisip in gură.

Alergăm curbati pe baionete,

topăie pe stresini flăcări bete.

Azvârlim grenade. Târgul arde.

Vinele plesnesc ca niste coarde,

sângele e un ciocan si bate,

bate lung in tâmplele-asudate.

O "rafală" îl aude si-i răspunde

cu ciocanele-i de cremene, rotunde...

Târgul arde. Năvălim in moarte,

printre ziduri cu olane sparte.

Casele aleargă prin băltoace,

îsi smulg părul, se-nvârtesc buimace

Si-si aruncă-n iadul diminetii

geamurile, usile, peretii...

Izbucnim, urlând, într-o ruină,

cu priviri haine de jivină,

cu frunti tulburi, cu grenada-n mână...

Zăngănind, cad cioburi in tărână.

Ne împiedicăm, năuci, in tindă,

de-un schelet de jilt sau de oglindă.

Tropăim, murdari, cu tinte grele,

peste zdrente negre de perdele.

Grei, bocancii calcă pe portrete:

peste-obrajii tristi ai unei fete,

peste-un gând înseninat pe-o frunte,

peste zâmbetul unei bunici cărunte.

Printre dinti scuipăm moloz si zgură.

Ochii-ncremenese într-o spărtură:

pe un fund de ladă sub cenusă,

un călut de lemn si o păpusă

dorm adânc, ca într-o amintire,

vise de funingine subtire.

Un călut olog, fără de roate,

schiop, beteag si rupt pe jumătate,

si-o păpusă care doarme-ntruna

Somn de Portelan si păr ca luna...

Împietrim sub bârnele schiloade:

- Uite o păpusă, camarade,

uite un călut uitat in ladă, -

parc-ar fi păpusa de zăpadă

si călutul schiop, purtat de sfoară

prin albastrii ani de-odinioară...

Târgul arde. O "rafală" toacă.

Flăcările joacă, joacă, joacă.

Un călut de lemn si o păpusă

sub măcel, sub moarte, sub cenusă...

Ochii au rămas pe fundul lăzii.

Cresc împuscături de-a lungul străzii,

ca un vaiet, altă grindă cade...

- Uite o păpusă, camarade...

Freudenthal, Septembrie 1941