Peste Polijova

luna a căzut,

de un tărm de lut

sfărâmându-si prova.

Vântu-si mână barca

neagră de postav;

pâlpâie, bolnav,

cerul spre Tătarca.

Cresc în noapte gheare.

Mari sălbăticiuni

scuipă-n zări cărbuni,

rumegă dogoare.

Santul anticar,

rupt de proiectile,

putredele zile

ni le surpă iar.

Stăm ca-n musuroaie,

îngropati de vii...

Toată viata ni-i

suptă de noroaie.

Unu-njură. Altul

geme printre dinti.

Tâmplele-s fierbinti,

noaptea ca asfaltul.

Ud până la piele

tot sunt străbătut

de un duh stătut

de hoit si de stele...

- Ai, bă, o, tigară?

Vreau s-o trag adânc,

s-o beau, s-o mănânc,

adânc să mă doară.

In neagra tăcere

nici un dor n-adun,

doar tutun, tutun,

amar ca o fiere...

Gniliacovo, Octombrie, 1941