Ne-am târât, julindu-ne pe coate,

până-n fundul gropilor posace.

Din mantăi curg mlastini desfundate,

în bocanci ne clefăie băltoace.

Mâine-n zori atacul. Stăm prin găuri,

ni se-mpart cartuse si grenade.

Beznele au răbufnit din hăuri...

-Stinge, bă, tigara, camarade.

Mâine-n zori... Încovoiati pe armă,

strângem fierul, l-înclestăm cu foame.

Pleoapele de zinc nu pot să doarmă,

gândul tipă strâns in catarame.

Linistea se surpă ca o schelă.

Spaime si nădejdi slomnesc pe gură.

In răstimpuri, zornăie-o gamelă,

gropile o sâsâie si-o-njură.

Mâine-n zori... Plesneste asteptarea,

prastie sărită din crăcane...

Febrele îsi amăgesc dogoarea

cu zăcuta cloacă din bidoane.

Mâine. Ploaia-si fumegă lesia.

Scheaună in zloată ca un câine

vântul ud... Si toată vesnicia

s-a holbat, căscată, peste mâine.

Cresc, imens, pupilele flămânde,

ochii taie, sfâsie, desiră.

Mâine... joacă-n aer numai pânde,

veghea ca o ghearâ se răschiră.

Mâine. Cerul tot, genuna toată...

Fâsâie prin oase, negre geruri.

Mâine. Carnea cade-ngenunchiată...

Tatăl nostru care esti in ceruri...

Vigoda, Octombrie, 1941