Mărsăluim... Prin noaptea cu tăisuri,

strivim nămolul, blestemăm, scrâsnim.

Călcăm mocirle, sfâsiem hătisuri,

mărsăluim, mărsăluim...

Mărsăluim. Cresc aburi de sudoare

din oameni, din cărute si din cai.

A vizuină mirosim si-a fiare,

si-n gură gust simtim, de mucegai.

Bocancii sparti înfig amare tinte

in glod, in smârc, in morlii-ascunsi sub lut

si-n tot ce-a mai rămas din noi fierbinte:

în lacrimi, în surâsuri, în sărut.

Mărsăluim. Din noaptea clătinată,

ciobită, luna, cum luceste-acum,

e-o cască de metal însângerată

pe vârful unei cruci de fum...

Petrovcka, Septembrie, 1941