Şi râde şi plânge, şi-ntocmai ca luntrea uşoară,

Plutind pintre valuri

Departe de maluri

Se zbuciumă inima mea.

Când luntrea, o, Doamne, se-nalţă şi iar se coboară,
Ajunge odată
Mereu legănată
Doritul liman a vedea.

Şi eu am o ţintă, dar timpul ce fuge şi zboară
Lăsa-mă-va oare
Pe căi mişcătoare
S-ajung şovăind pân’la ea?

Când luntrii se-ntâmplă că groaznicul vânt o doboară,
Cui pasă să ştie în lumea cea vie:
Cu ce şi-ncotro se ducea?

Ci-n mine se-ascunde ferită de toţi o comoară:
De-a fi să se-nece în unda cea rece,
Mai bine, ah, nu se năştea!

Şi râde şi plânge, şi-ntocmai ca luntrea uşoară,
Departe de maluri
Plutind pintre valuri
Se zbuciumă inima mea!