Ai zis să fiu, și iată, la-omnipotenta-ți voce,

Din planul preștiinței extinsu-m-am ca domă

La sfântul tabernacol, nemărginitul templu!

Țesutu-s-a-mprejiuru-mi catenă-adamantină

Prin care se țin toate — și m-a încins tăria.

În tot nemărginitul, în multul nalt de ape,

Mai sus decât zenitul, mai jos decât nadirul,

Sub tâlpile-ți divine ai zis să fiu tărie

Și solidar cu toate. Chematu-m-ai pe nume

Și firmament mi-ai zis.

Dasupră-mi ascindură ca spirit ape vergini,

Și câte se nuntiră sub mine descindură

Să fie fecundate.

În mijlocul lor, Doamne, m-ai rotunzit ca domă,

Și cer e al meu nume,

Cuprinsul fără margini omnipotenței tale.

Te bucură, eterne! princip al frumuseții!

Căci opera-ți e mare ș-o recunoști de bună.

Se face iară seară, se face dimineață;

Ai istoriei angeli, în deltele eterne

Înscrieți ziua-a doua.

Glorificați pe Domnul, că sfânt e al lui nume!