O voce-interioară o face să dorească

Să-și aibă o soție ca forma ce văzuse,

Și inima îi bate d-amor și de speranță.

Era preocupată d-obiectul ce-o-ncântase,

Era înamorată de bella ei figură.

Noi nu putem descrie acele frumuseți,

Ci-n câteva cuvinte.

Ne tot vorbesc de angeli, ne tot deping la angeli

Sculptorii și pictorii, poeții-ntr-a lor vervă.

Să mergem la sorgintea-i de vrem să știm frumosul.

Atoatecreatorul, principul frumuseții,

Din grația divină când trase idealul

Belleții absolute, imaginii divine,

Prin mâna-i creatoare-l înființă în faptă

Și-n plină realitate prin om, a sa făptură,

Și toată frumusețea o puse în femeie,

În verginea primară. Frumoasele din secoli,

Ce-au apărut oriunde și au să mai apară,

Cântatele lor grații, proporțiuni simetrice,

Faimoasele bellețe într-una adunate,

N-ar întregi o Evă (ce cuprindea în sine

Ca-n germene tot sexul), cap-d-operă-a naturii

Și filia dilectă divinei frumuseți.

Mulți ochi s-asemănară cu-a cerului culoare,

Cu sori și cu luceferi; ci, d-ați avut nainte

Doi ochi ce adorarăți și razele-amoroase

De v-au pătruns vrodată, ce v-a păsat atuncea

D-a cerului culoare, de soare, de luceferi.

Pe lângă căutarea dilectei ce vă face

Să știți ce e viața, ce este fericirea?

Ce comparare-ncape între-acei ochi și soare?

De știți d-acea extaze, nespusă fericire,

Mulțiți-o, înălțați-o la maxima putere

Și veți avea idee de ochii, fruntea Evei,

A nobilei, divinei viragini primitive,

Model de frumusețe la angelii din ceruri

Când vin ca să reveste imaginea umană.

Acest fel era Eva, comuna noastră mater,

Când de fiori cuprinsă, cu fruntea radioasă,

Cu ochii plini d-ardoare, căta în neastâmpăr

Părerea ce văzuse și dispăruse-n apă.