S-o face el cenușă? vreun pârjol v-aduce?

Nu știu... Dar a lui urmă neștearsă-n veci va fi

Și oricând călătorul pasul p-aci-și va duce,

Oprindu-s-o să zică: „Odat-a ars aci.”

Ah! fie-n veci ca focu-mi să n-aibă vreun nume,

Străin și rece fie oricând aicea jos,

Și fără să-l cunoască, sa-l vază veacuri, lume

Ca meteor de groază, comet prea fioros!

Fără să-i știe drumul și d-unde oare vine,

Dincolo el de față să se vedească bine

Ș-acolo să m-arate și eu cine am fost.

Fi-mi-va el spre osândă? Fi-mi-va spre răsplătire?

Dragoste e ființa-i, rază de nemurire,

Fala vieții mele și însuși al meu post.