Sub degete-mi răsună, liră, te-nfiorează,

Spune ce e poetul în ast loc osândit,

Cum el dintr-însul raiul oriunde-nființează

Și-și face fericirea din bine-nchipuit.

Când cântă el, s-aude, veacurile răsună; .

Când se închină, cerul el îl coboară jos;

Dragostea lui e flăcări și ura lui detună,

Blândețea-i e seninul acel mai luminos.

Ferice de acela pe care el slăvește!

La nemurire zboară, ce el i-o pregătește;

În buza lui e slava ce duhu-i și-a croit;

În mână-i e cununa ce-n veci stă înverzită,

În pieptu-i e altarul pe care e slăvită

Aleasa frumusețe ce el a-nvrednicit.