Dar visu-și schimbă fața, se prefăcură toate
Și parcă de când lumea părinți nu am avut;
Simții cruzimea soartei în recea străinătate
Și mă văzui în lume pustiu, necunoscut.
Ai mei mă părăsiră; p-a mea copilărie
Grijile dau năvală, nevoia cunoscui;
Se veștezi pe fața-mi oricare bucurie
Ș-orice amar al vieții până în fund băui.
În voile-ntâmplării, întru a mea sudoare
Îmi câștigam o hrană abia-ndestulătoare,
Împins de vântul soartei sub cer fără senin,
Fără nici o povață și făr-adăpostire
În voia-mi ne-ndrăzneață și fără îngrijire.
Cât e de crud să te-afli între ai tăi străin!