III

Dar visu-și schimbă fața, se prefăcură toate

Și parcă de când lumea părinți nu am avut;

Simții cruzimea soartei în recea străinătate

Și mă văzui în lume pustiu, necunoscut.

Ai mei mă părăsiră; p-a mea copilărie

Grijile dau năvală, nevoia cunoscui;

Se veștezi pe fața-mi oricare bucurie

Ș-orice amar al vieții până în fund băui.

În voile-ntâmplării, întru a mea sudoare

Îmi câștigam o hrană abia-ndestulătoare,

Împins de vântul soartei sub cer fără senin,

Fără nici o povață și făr-adăpostire

În voia-mi ne-ndrăzneață și fără îngrijire.

Cât e de crud să te-afli între ai tăi străin!

Share on Twitter Share on Facebook