Dar un năluc urmează, și visu-și schimbă fața.
Mă pomenii în drumu-mi tovarăș că aveam:
Pare că mă-nsurasem, ș-amara mea viață
Cu o ființă dragă părtaș o îndulceam.
Cât o iubeam! și câtă simțeam eu fericire!
Eu o vedeam un înger chiar într-adins venit,
Nedezlipit tovarăș l-a mea nenorocire,
Ca să aducă pacea în sufletu-mi mâhnit.
Ce bunuri eu printr-însa, ce mulțumiri plăcute
Și ce simțiri fierbinte, plăceri necunoscute
În dragostele noastre din zi în zi vedeam!
Prin ea mă făcui tată; simțirea-mi adormită
Se deșteptă l-ast nume; ființa-mi înmulțită
Se revie de focul prin care eu trăiam.