Dar visu-și schimbă fața, și iarăși lângă mine

Văzui acea ființă ce-atâta o iubeam.

Dar ce fel de schimb magic la ochii mei îmi vine!

P-acea ființă scumpă eu n-o mai cunoșteam.

Pare că era rece l-adânca mea durere;

O, taină-ngrozitoare, abia îmi răspundea!

Căutături fatale avea a ei vedere,

Și când vorbea, ca trăsnet în sufletu-mi izbea.

Ca cugetul, ca umbra era nedezlipită,

Vrăjmașă pe odihna-mi era neîmblânzită;

Zicea că mă iubește, și-n dragoste-i turba.

Ura-i îmi era pace și dragostea-i osândă,

Rece-ntr-a ei mânie și foc când era blândă;

Ce-amestec și într-însa, și-n mine volbura!

Eu o iubeam, — o groază mă trăgea înapoi;

Ea era a mea viață! și ce viață-ngrozitoare!

Voiam... Dar pentru mine nu era voi,

Vream s-o urăsc... mi-era o muncă-omorâtoare.

Îmi imputa vini ce nu le aveam;

Așteptam osândă la orice faptă mare;

Eram bănuit chiar când mă smeream,

Ș-apoi, împăcată, era iertătoare.

Spaima în mine intrase,

Bănuiala mă cuprinsese,

Sufletul mi se-nghețase,

Cugete rânduri neînțelese

Prin minte-mi repede vâjia.

Un chin, un iad, o muncă era a mea viață,

Demonul geloziei turbat mă sfâșia;

Veninul din rărunchii-i în veci mă otrăvea,

Năpastea îndrăcită rânjea pe a lui față.

În veci fără de moarte;

În veci se omora,

Se-ncolăcea în toarte

Și-n veci mă blestema.